Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul speră să încaseze cel puțin 388 milioane euro din acțiunile Petrom

Publicat in Capital, marți 19 iulie 2011 ·

Prețul minim al unei acțiuni din oferta publică secundară a OMV Petrom a fost stabilit la 0,3708 lei, conform declarației ministrului Economiei Ion Ariton. Prețul a fost dat de media ședințelor din ultimul an și este mai redus decât cotația la zi, de circa 0,38 lei.

Guvernul a stabilit, în ședința de astăzi, prețul minim pentru o acțiune Petrom vândută în oferta secundară care se va încheia la finele acestei săptămâni. După ce prețul maxim a fost publicat o dată cu proiectul, la nivelul de 0,46 lei pe acțiune, vânzătorul, adică Ministerul Economiei, a stabilit și un prețminim la care se poate subscrie în ofertă. Prețul era așteptat de marea majoritate a investitorilor pentru a putea calcula discountul oferit de vânzător (o reducere față de cotația din piață este necesară pentru a putea atrage investitorii mici, în caz contrar aceștia putând achiziționa direct din ringul bursier.)

OMV Petrom (simbol SNP) a urcat astăzi, după anunț, cu aproape 2%, după care a revenit la cotația de ieri, respectiv 0,381 lei pe acțiune, în timp ce prețul stabilit de Guvern a luat în calcul cotația medie a ultimelor 52 de săptămâni. „Considerăm că este un preț real și fezabil de pornire”, a declarat Ion Ariton, care a adăugat că „așteptăm ca la finalul tranzacționării să încasăm mai mult decât această valoare pe acțiune.”

La prețul minim stabilit statul ar încasa 2,06 miliarde lei (circa 486 milioane euro) în cazul în care oferta ar fi subscrisă integral. Oferta va fi însă considerată de succes dacă va fi subscrisă în proporție de 80%, ceea ce înseamnă că suma minimă pe care ar trebui să o încaseze statul român se ridică la 1,65 miliarde lei (388 milioane euro).

Un procent de 85% din ofertă este destinat investitorilor instituţionali, iar restul de 15% micilor investitori. Subscrierea se realizează prin intermediul caselor de brokeraj BT Securities, EFG Euroban

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum 50 minute
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

„Sistemul nu este obișnuit cu eroi“ Diana Șoșoacă și-a depus candidatura la prezidențiale. A venit cu mănuși de box (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, îşi depune azi, 13 martie, dosarul pentru a se înscrie în cursa electorală la alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit pe mâini cu mănuși de box. Vă iubesc pe toți. Vă salut și pe cei de la balcoane, de la

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 34 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum 50 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor de 800 de lei / Prima tranşă, luna viitoare

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare. ”Aşa cum am promis, am finalizat legisla

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 40 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Panică în Napoli după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur. Locuitorii și-au petrecut noaptea pe străzi

HotNews acum 2 ore
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,4 a zguduit clădiri, iar mai multe locuințe și mașini au fost avariate, relatează BBC. Seismol

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°