Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua vrea încă şase ”plombe” » Piese noi pentru reparaţii!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 19 iulie 2011 ·

Steaua speră ca retrogradarea oficială a Timişoarei să-i fi adus mai aproape de Bucureşti pe Goga şi pe Bourceanu şi continuă negocierile pentru alţi patru fotbalişti.

Toţi de la Steaua s-au convins duminică seară că echipa arată rău. Şi Becali, şi Mihai Stoica grăbesc rezolvarea achiziţiilor pe care le au în plan de mai mult timp, dar pe care nu le-au perfectat pînă la debutul sezonului. Gigi a primit ieri o veste bună: Timişoara lui Goga şi a lui Bourceanu a fost retrogradată. Ambii jucători sînt pe placul lui Becali, care a purtat deja discuţii cu Marian Iancu despre ei. Duminică seară, Bourceanu era ca şi luat, dar ieri a picat înţelegerea, pentru că s-a implicat şi Porumboiu, care-l vrea şi el pe Alex la Vaslui.

Becali tot mai speră să-l obţină şi pe Junior Moraes, dar situaţia lui trebuie limpezită întîi de TAS, deoarece brazilianul e prins într-un litigiu complicat, în care sînt implicate Bistriţa, Metalurg Doneţk şi ŢSKA Sofia.

Pe lîngă aleşii patronului, şi Mihai Stoica are ţintele lui. Încearcă să-l împrumute acum pe Yazalde, de la Braga, un atacant de 22 de ani, şi să-l obţină de la Kavala pe închizătorul argentinian Horacio Cardozo, 31 de ani. Pentru linia de mijloc, roş-albaştrii aşteaptă şi sosirea lui Prepeliţă, care se află în litigiu cu Universitatea şi se va prezenta în Ghencea dacă va cîştiga procesul şi va deveni jucător liber.

"Situaţia lui Prepeliţă se va clarifica pînă la urmă, dar o să mai dureze două sau trei săptămîni pînă atunci"

Adrian Mititelu, patron U Craiova

Cum s-ar schimba echipa dacă Steaua ar reuşi cele 6 achiziţii:

Tătăruşanu - G. Matei, Galamaz, Gardoş, Brandan - Prepeliţă, Cardozo, Bourceanu, Tatu - Junior Moraes, Goga

Steaua speră ca retrogradarea oficială a Timişoarei să-i fi adus mai aproape de Bucureşti pe Goga şi pe Bourceanu şi continuă n

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum 39 minute
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 7 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 9 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 10 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°