Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihăiţă Neşu nu îşi revine după accident! Mâna şi piciorul stâng nu răspund încă la comenzi!

Publicat in Cancan, marți 19 iulie 2011 ·

Fundaşul român al celor de la Utrecht mai are mult până la o recuperare completă, dar medicii nu ştiu dacă acest lucru este posibil. "O mişcare a mâinilor nu este întotdeauna relevantă. Măduva lucrează independent de creier. E greu de spus care sunt şansele de recuperare. Nu poţi să pui la loc neuronii cu mâna. Cu cât semnele de recuperare apar mai târziu, cu atât ea va fi mai greu de făcut şi niciodată nu se ştie dacă este totală. Doar specialiştii care se ocupă de Neşu pot spune care sunt progresele făcute de el", a declarat medicul Constantin Popa pentru evz.ro

"Îşi mişcă mâna dreaptă, dar nu putem şti exact ce se va întâmpla. Până acum nu a făcut progrese mari. Nu ştim cu exactitate dacă îşi va recupera simţurile şi pe partea stângă. Noi ne bucurăm că este puternic din punct de vedere mental", a spus Harry van Dam, purtătorul de cuvânt al grupării olandeze FC Utrecht.

Fundaşul român al celor de la Utrecht mai are mult până la o recuperare completă, dar medicii nu ştiu dacă acest lucru este posibil. "O mişcare a mâinilor nu este întotdeauna relevantă. Măduva lucrează independent de creier. E greu de spus care sunt şansele de recuperare. Nu poţi să pui la loc neuronii cu mâna. Cu cât semnele de recuperare apar mai târziu, cu atât ea va fi mai greu de făcut şi niciodată nu se ştie dacă este totală. Doar specialiştii care se ocupă de Neşu pot spune care sunt progresele făcute de el", a declarat medicul Constantin Popa pentru evz.ro

"Îşi mişcă mâna dreaptă, dar nu putem şti exact ce se va întâmpla. Până acum nu a făcut progrese mari. Nu ştim cu exactitate dacă îşi va recupera simţurile şi pe partea stângă. Noi ne bucurăm că este puternic din punct de vedere mental", a spus Harry van Dam, purtătorul de cuvânt al grupării olandeze FC Utrecht.

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 45 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 25 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°