Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile locale cu mamele picate la test nu sunt \"stresate\"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 iulie 2011 ·

Filialele locale ale creditorilor europeni care au picat testul de stres sunt solide, iar instituţiile-mamă spun că au capitalurile necesare pentru a face faţă celor mai pesimiste scenarii. Sursa: SHUTTERSTOCK

Rezultatele testelor de stres la care au fost supuse băncile europene prezintă o situaţie mai sumbră decât realitatea, susţin bancherii locali. Mai mult, ei spun că băncile noastre ar fi trecut au brio examenele la care au fost supuse instituţiile mamă.

Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale, declara recent că BNR a supus băncile din România la teste mult mai dure decât cele din Europa, aşa încât fondurile deponenţilor sunt sigure.

Ce înseamnă asta? "Nota de trecere" în testele Autorităţii Bancare Europene (ABE) s-a dat în funcţie de raportul dintre banii băncii (rata capitalurilor de rang 1) şi activele acesteia, ponderate la risc. Un scenariu de risc este, de exemplu, o evoluţie nefavorabilă a situaţiei Greciei, care ar lăsa descoperiţi o parte din creditorii ţării.

Miza examenului a fost de a vedea dacă băncile au la dispoziţie banii necesari pentru a-şi onora toate obligaţiile dacă cel mai prost scenariu devine real. Testele mai dure la care s-a referit guvernatorul constau în faptul că, dacă ABE a fixat rata de adecvare a capitalurilor la 5%, în România nivelul minim este de 8%, iar majoritatea băncilor au o situaţie mult mai solidă.

"Indicatorul de solvabilitate al Volksbank România era, la sfârşitul primului trimestru, de 15,45%, peste media de 14,75% din sistem", au declarat, pentru EVZ, reprezentanţii Volksbank.

Situaţia actuală este mai "roz"

Chiar la nivel de bănci-mamă, situaţia este uşor diferită faţă de ceea ce au reflectat testele, spun băncile. Rezultatele acestora au luat în calcul capitalizarea băncilor la finele primelor patru luni din 2011.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânăr de 25 de ani mort după ce mașina sa a căzut în lacul Pantelimon. Bărbatul nu avea permis auto

Ziare.com acum 15 minute
Un tânăr de 25 de ani a murit sâmbătă dimineaţă, 21 septembrie, după ce maşina pe care o conducea a căzut în lacul Pantelimon, din Capitală. Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că bărbatul nu deţinea permis de conducere. ”La data de 21 s

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 2 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Cum a rămas Lidia Buble fără permis. Artista are din nou probleme cu Brigada Rutieră

Gandul acum 15 minute
Cântăreaţa Lidia Buble a fost sancţionată cu o amendă de 990 de lei şi cu suspendarea permisului de conducere după ce nu acordat prioritate într-o intersecţie din Sectorul 1 al Capitalei, potrivit unor surse din Brigada Rutieră. „La data de 20 septe

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum o ora
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum o ora
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 3 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 2 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 5 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 5 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

24°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°