Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava, un oraş scos la închiriere

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Clienţii sunt greu de găsit în special din cauza încăpăţânării proprietarilor de a menţine preţuri mari, dar nici spaţiile ieftine şi centrale nu se ocupă.

Cândva o afacere profitabilă, închirierea spaţiilor comerciale, indiferent de zonă, utilităţi sau dimensiune, se află acum în impas, fără perspective de redresare. Comercianţii s-au împuţinat, iar buzunarele lor s-au micşorat, astfel că spaţiile cu vad, din punctele cheie ale oraşului, stau cu lunile sau anii vacante, în aşteptarea unui chiriaş.

Nu au căutare nici spaţiile bune, scoase pe piaţă contra unei chirii modice. „Noi am închiriat anul acesta doar o cameră, într-un apartament, de două ori, ca sediu de firmă. În rest, cele 28 de spaţii comerciale pe care le avem pentru închiriat nu s-au dat. Nu merge nimic acum, cu atât mai puţin spaţiile comerciale“, a explicat Maria Mihai, agent imobiliar. Agenţia pentru care lucrează are câteva oferte foarte atractive, printre care un spaţiu comercial de 70 mp la un preţ de 600 de euro/lună, în zona centrală a oraşului, şi un altul în intersecţia Mărăşeşti, cu 700 euro/lună, aceeaşi dimensiune, însă de câteva luni îşi aşteaptă chiriaşii în van.

Preţurile care alungă clienţii

Puţinii investitori care sunt interesaţi să-şi deschidă o afacere sau un punct de lucru în Suceava ar închiria spaţiile comerciale din zonele cu vad, dacă preţurile ar fi rezonabile. Proprietarii care au pretenţii la chirii de trei ori cât preţul pieţei aşteaptă de mai bine de un an clienţii.

„Dacă ar cere preţuri rezonabile pentru spaţiile cu vad, din zonele centrale, clienţi ar fi. Sunt proprietari care cer 35 de euro/mp pentru spaţii din Centru, însă stau de luni întregi cu anunţul în vitrină“, a conchis Maria Mihai, agent imobiliar.

Stranierii nu mai fac afaceri în suceava

Chiar dacă e sezon estival şi stranierii se întorc acasă în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°