Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Sameş a fost înmormântat cu onoruri militare

Publicat in Romania Libera, marți 19 iulie 2011 ·

Fostul fotbalist al Stelei şi al echipei naţionale Ştefan Sameş a fost înmormântat, marţi, la cimitirul Izvorul Nou, cu onoruri militare, printre cei prezenţi la ceremonia funerară numărându-se foşti colegi şi jucători antrenaţi de el, dar şi câţiva suporteri stelişti, scrie Mediafax.

Din partea FC Steaua, club pentru care a evoluat zece ani şi la care a antrenat în cadrul Centrului de Copii şi Juniori, nu a participat niciun reprezentant la înmormântarea lui Sameş, în timp ce coroana trimisă de gruparea stelistă a fost refuzată de familie şi a rămas în faţa cimitirului, ca o dorinţă a fostului jucător.

Cei aproximativ 200 de oameni prezenţi la ceremonie au aplaudat pentru câteva minute în semn de respect pentru Ştefan Sameş atunci când sicriul acestuia era coborât în mormânt. De asemenea, în memoria lui Ştefan Sameş au fost trase salve de armă de către soldaţi ai Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul.

Printre cei prezenţi au fost foştii colegi de la Steaua, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, foştii jucători antrenaţi la Centrul de Copii şi Juniori ai Stelei, Alexandru Piţurcă şi fostul jucător stelist Nana Falemi, precum şi personalităţi din lumea sportului, printre care antrenorul echipei naţionale masculine de handbal, Vasile Stângă.

La biserica unde s-a ţinut slujba religioasă în memoria lui Ştefan Sameş au fost prezenţi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, antrenorul echipei naţionale, Victor Piţurcă, fostul selecţioner Anghel Iordănescu, fostul fotbalist Ştefan Iovan, dar şi preşedintele CSA Steaua, George Boroi.

Coroane în memoria lui Ştefan Sameş au fost trimise de către Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti, foşti coechipieri şi colegi antrenori şi generaţia copiilor născuţi în 1983 care au activat la Steaua.

Soţia lui Ştefan Sameş i-a tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”

News.ro acum 27 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 24 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 33 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

OMV a rupt contractul cu Gazprom

Adevarul acum 2 ore
OMV a rupt contractul pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza "mai multor încălcări fundamentale ale contractului".

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 22 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°