Statul nu a făcut suficientă publicitate, iar preţul de vânzare e mult prea mare spun analiştii.. Oferta de vânzare a 10% din acţiuni OMV Petrom, cea mai mare companie românească, se desfăşoară până vineri la bursă.
Preţul maxim a fost stabilit la 46 de bani pe acţiune, iar astăzi guvernul a aprobat şi un preţ minim de 37 de bani, adică media ultimului an la bursă. Asta înseamnă că statul va putea încasa între 486 de milioane de euro, dacă vinde acţiunile la cel mai mic tarif şi 603 milioane de euro, la cel mai mare. Deşi oferta a început în urmă cu 8 zile, clienţii nu prea s-au îmbulzit, anunţă Pro Tv.
Persoanele fizice pot cumpăra cel mult 15% dintre acţiunile oferite, în valoare de aproximativ 70 până la 90 de milioane de euro. Pentru ca pachetul minim care poate fi achiziţionat este de 3000 de acţiuni, doritorii trebuie să aibă minim 261 de euro. Acţiunile pot fi cumpărate prin 3 firme de bokeraj din România şi prin sucursalele a 3 bănci.
Brokerii spun că investiţia în acţiuni Petrom este profitabilă. "Peste 2 - 3 ani probabil că preţul de acum va părea mic", spune Gabriel Aldea, director adjunct Intercapital invest.
Administratorii de fonduri de investiţii şi-au exprimat vădit temerea că auspiciile total defavorabile pentru investiţii vor împiedica succesul ofertei. „„Cu siguranţă că oferta Petrom este în mare pericol să nu se termine cu succes. Pe toate bursele lumii, chiar pe marile pieţe, au loc operaţiuni de sell off (vânzări masive, disperate) de acţiuni mult mai atractive. De ce ar dori cineva acţiuni SNP de la Bucureşti", se întreba, acum o săptămână, Nicolae Albu, directorul de investiţii al societăţii de administrare a investiţiilor Erste Asset Management România.
Procesul de listare la bursă a pachetului de acţiuni din capitalul Petrom va fi reluat abia anul viitor, dacă statul nu va reuşi să vândă minimum 80% din titluril