Din cele 16 facultăţi care au funcţionat până în acest an universitar, în cadrul Universităţii din Craiova au rămas doar 11. Decizia a fost luată în şedinţa de Senat din 14 iulie, cu unanimitate de voturi. „O noutate este Facultatea de Ştiinţe Exacte, care a fost creată prin fuzionarea Facultăţilor de Matematică şi Informatică, Fizică şi Chimie şi care sunt convinsă că va deveni un fanion al Universităţii din Craiova, fiind o structură extrem de puternică atât din punct de vedere cantitativ (ca număr de studenţi şi cadre didactice), cât şi calitativ, pentru că majoritatea proiectelor mari europene sunt propuse de componenţii acestei noi structuri“, a declarat prof. univ. dr. Cristiana Nicola Teodorescu, directorul Departamentului Calitate şi Imagine din cadrul Universităţii din Craiova. Aceasta a explicat că altă structură nou-înfiinţată este Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţe ale Educaţiei, care are şanse de a deveni, la rândul ei, foarte puternică pentru că reprezintă puntea de legătură între Universitate şi sistemul preuniversitar, în cadrul ei existând specializarea care permite formarea viitorilor dascăli. În cadrul său ar putea fi înfiinţată o specializare nouă (Artă Sacră), care va demara, cel mai probabil, peste doi ani.
„Restructurarea creează nişte poli didactici de predare şi cercetare extrem de puternici“
Cea de-a treia structură nou-înfiinţată este Facultatea de Inginerie Electrică, care a luat naştere prin fuziunea Facultăţii de Electrotehnică cu Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială. Este o facultate care a mai existat înainte de 1989 şi care reprezintă un pol de inginerie electrică foarte important pentru toată activitatea didactică şi, mai ales, de cercetare în acest domeniu“, a adăugat prof. univ. dr. Cristiana Nicola Teodorescu. De asemenea, Facultatea de Mecanică va fuziona şi e