- Social - nr. 826 / 19 Iulie, 2011 Cu osardie m-am intors spre parcurgerea recentului volum "Trandafirii desertului”, al Marianei Cristescu, iesit nu demult din tiparnitele facerii. Chiar daca l-am lecturat, am tinut sa-mi repet intoarcerea dintr-o nevoie de regasire. Autoarea de carte raspunde unor intrebari la care raspunsuri cauta fiecare. "Este Targu-Muresul un spatiu (de)favorizant afirmarii literare? Crezi ca-i lipseste vietii literare muresene un mentor, un lider? Cam ce sta in calea afirmarii scriitorilor mureseni? Pentru ca, oricat de mari sunt unii «acasa», validarea lor intarzie. Cine sunt «vinovatii»? Autorii, critica literara?” Din perspectiva autoarei, Targu-Muresul nu duce lipsa de nimic, are de toate, dar crede ca ura de sine, a noastra, a romanilor, este cel mai mare dusman al natiei. Vorbind despre criza lecturii si crosele la patina pe care multi scriitori, dintr-o pornire de fronda, si le pun unii altora "ca si cum lumea nu ar fi atat de mare incat sa ne incapa pe toti”, pentru ea, cultura nu are etnie, iar nefericirea lumii izvoraste din nestiinta privirii. Tot asa, criza lecturii are nenumarate fatete, iar raspunsul didactic ne face partas la un soi de… minima rezistenta, de cadere in derizoriu, punand-o pe seama prioritatilor statuate de un sistem capitalist exacerbat, la nivelul unei populatii tot mai sarace. "Scriitorul este suma lecturilor sale”, fiecare cu traista lui de povesti. Ce frumos spus, avand crezul nealterat, desi ispitele-s cat roate de car. "Nu-mi permit sa ma cobor intr-atat pentru a trisa”, "Ma iubesc si ma respect”. Privindu-ma narcisist, aducandu-mi aminte de mainile pline de bataturi ale tatei si a lui filozofie de om invatat sa rastoarne iarba, de-a curmezisul taind-o, care si-a adus obolul jertfei prin transeele devenirii patriei (pentru unii, vana de bogatie si risipire), ca in fata soartei sa-si spuna, mangaind gura a