Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea a descoperit cheltuielile multianuale: 4 milioane de euro pentru organizarea evenimentelor de promovare turistică în următorii trei ani

Publicat in Jurnalul, marți 19 iulie 2011 ·

Elena Udrea, ministrul Dezoltării Regionale şi Turismului, angajează cu 5 milioane de euro, inclusiv TVA, o firmă pentru organizarea evenimentelor de promovare şi dezvoltare a destinaţiilor şi produselor turistice, derulate de către MDRT în ţară pe o perioadă de 3 ani de la semnarea acordului cadru, începând cu anul 2011. Valoarea estimată a contractului fără TVA este de 17,2 milioane de lei (4 milioane de euro, respectiv 5 milioane de euro cu TVA), potrivit anunţului de participare postat pe e-licitaţii.ro

Astfel, suma de 420.000 euro fără TVA va fi suportată din bugetul alocat anului 2011, pe proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, FEDR, restul sumei fiind suportată din credite de angajament (pentru 2012 şi 2013 valoarea estimată este de câte 1.340.000 euro aproximativ 5.762.000 lei fără TVA, iar pentru anul 2014 valoarea estimată este de 900.000 euro, aproximativ 3.870.000 lei fără TVA), potri­vit e-licitaţie.ro. Ministerul inten­ţio­nează să organizeze mese rotunde, gale, evenimente de tip caravană, conferinţe, congrese, burse şi forumuri de turism etc.

„Firma câştigătoare îşi asumă ori­ce responsabilitate şi toate chel­tuie­lile care derivă din drepturile asupra pro­prietăţii intelectuale, din apli­ca­ţiile industriale şi de o altă natură, protejate de lege, care sunt de proprietatea terţilor, pentru furnizări şi ser­vicii. Firma îşi asumă obligaţia de a garanta MDRT posesia sigură şi fă­ră probleme a materialelor şi servi­ciilor furnizate şi să exonereze MDRT de orice acţiuni şi cereri în acest sens”, potrivit caietului de sarcini.

Câştigătorul licitaţiei va asigura şi serviciile de catering, transportul, precum şi serviciile de hostess. „Furnizarea serviciilor de catering pentru 50-500 persoane, în care se vor asigura produse de gastronomie şi patiserie, tipic româneşti, preparate de bufet calde şi reci – minim 6 sortiment

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 57 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°