Mulţi mai credeau pe atunci în forţa mărţişorului, pe care-l voiau cât mai direct şi cât mai autentic. Aşa, de pildă, în prăvălia lui Firu se găseau nu doar banalele potcoave norocoase, ci şi piane cât unghia, ale căror clape se mişcau întocmai ca în viaţa reală, pantofiori, pălării cât floarea de romaniţă, făcute din fetru, din catifele fine ori împletite din minuscule paie aurii. Tot aici, puteai să vezi ochelari din baga, buni de pus la ochii unui greier, ceasuri cât bobul de mazăre, bastoane minuscule, trompete de argint cât un băţ de chibrit şi multe altele, de negăsit în altă parte.

În primăvara lui 1911, spre acest magazin a pornit şi Cici Bezergheanu, un tânăr care avea numeroase tanti, verişoare, bunici, plus mamă şi două surori foarte mofturoase. Prin urmare, avea de cumpărat peste douăzeci de mărţişoare, iar tatăl său fusese destul generos.

În acea primăvară, lumea arăta foarte bine pentru Cici, care tocmai împlinise 16 ani. Părinţii îi promiseseră să-l ducă la Paris, chiar la sfârşitul lunii – este adevărat, nu chiar la plimbare, ci la un botez, sărbătorit în casa unor rude. Pentru această ocazie, îi făcuseră haine noi, ceea ce îi dădea un sentiment atât de plăcut, încât îi venea să-l arate la toată lumea. Piesele de rezistenţă ale noilor veşminte erau pantalonii de gabardină bej, pantofii cu şireturi albe şi mănuşile café au lait, din piele fină, încheiate cu un rând de năsturei minusculi.

Se mişca fără grabă pe Calea Victoriei, socotind în gând câte mărţişoare avea de cumpărat. În primul rând voia o gărgăriţă roşie, pentru sora lui cea mare. Apoi, îşi pusese pe listă o roată de trăsură, două inimioare, un trifoi norocos, un ochi de sticlă, câteva cheiţe de argint. Restul – alegea la faţa locului. Dar în sinea lui spera să găsească ceva ce nu mai văzuse niciodată, un obiect deosebit şi expresiv, pentru propria bucurie.

Prăvălia e