Nu există, în Capitală, o astfel de instituţie (există, totuşi, la Sighet un admirabil Memorial al victimelor comunismului şi al rezistenţei); o astfel de iniţiativă nu poate decât să ne bucure..., dar, în acelaşi timp, ne întrebăm dacă, folosind sintagma un discurs mai larg, d-l Baconschi nu s-a făcut purtătorul unui mesaj mai îndrăzneţ şi, totodată, mai apropriat.
Comunismul, regim antidemocratic, regim terorist, regim care a avariat profund mentalitatea românească ce nu parvine încă să se recupereze, douăzeci şi ceva de ani după prăbuşire , este o parte a totalitarismului, sub care românii au trăit mai bine de o jumătate de secol. Oficial, totalitarismul românesc începe în 27 februarie 1938. În acea zi a fost proclamată noua Constituţie a lui Carol al II-lea care a transformat monarhia constituţională într-o dictatură regală. Ulterior, aservită dictaturii legionaro-antonesciene, apoi doar antonesciene, ambele slujind pasiunile criminale ale lui Hitler, România cunoaşte o tresărire la 23 august 1944. Regele Mihai I şi grupul ce-l înconjura au limitat catastrofa înfrângerii. Dar democraţia, chiar aşa cum fusese, imperfectă, înainte de 1938, nu a fost regăsită. Şi timp de 41 de ani (30 decembrie 1947-22 decembrie 1989), capacul de plumb al comunismului a apăsat ţara.
Nu numai că toate aceste regimuri au fost criminale: au omorât în timpul pogromurilor şi deportărilor evreilor şi ţiganilor, la Dorohoi, la Iaşi, în trenurile morţii şi în Transnistria, dar şi în lagărele de muncă de la Canal şi Periprava, în minele de plumb şi în închisorile bestiale de la Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat şi de aiurea. Dar regimurile fasciste, ca şi cel comunist, au corupt profund mentalitatea românească. Ion Antonescu spunea, în Consiliul de Miniştri, ordonând epurarea etnică a Iaşilor, că nu-i pasă că istoria îl va trata de barbar, că nu-i pasă de dezonoarea în care an
