Când a plecat din România, în august 1989, măritată cu un italian, şi au pus-o să semneze că renunţă la casa şi la pământul pe care le avea de la părinţi, Angela Stella a ştiut că n-o să reziste mult departe. Şi n-a rezistat. Cetăţenia italiană n-a schimbat nimic în sufletul ei. Omul cu care s-a căsătorit, inginer agronom de meserie, i-a propus, acum 13 ani, să cumpere pământ în România şi să facă agricultură. Aveau deja o fermă în Italia, cu care făceau bani frumoşi, mai ales în anii în care puneau roşii. Dar, italianul s-a încumetat s-o ia de la zero într-o ţară pe care n-o cunoştea, de drag. Pentru pământ şi pentru românca ce lăsase totul în urmă pentru el.
13 ani în şir au cumpărat şi au pregătit terenuri. S-au chinuit să le găsească pe toate la un loc, să scoată livezile care acopereau unele porţiuni, să le răsucească şi să le îngraşe de se uita lumea la ei ca la nişte ciudaţi.
Angela Stella are acum aproape 400 de hectare cultivate cu grâu, porumb şi floarea-soarelui, majoritatea comasate la limita dintre comunele Devesel şi Burila Mare. O parte aici, şi-o parte dincolo. Şi-a zis că aşa ajută două comunităţi. De fapt, ajutorul pe care-l dă comunităţii e, poate, cel mai important factor în munca ei. „Oamenii de aici sunt foarte necăjiţi. Eu am creat câteva locuri de muncă, dar sunt puţine în comparaţie cu ce au nevoie oamenii ăştia, pentru că atât îmi permite legea, ca PFA. Am şi oameni calificaţi, şi necalificaţi. Şi încerc să-i ajut, pe fiecare cum pot. Îmi cer ajutorul şi încearcă să înveţe. Le-am arat oamenilor, le-am semănat, fac tot ce pot face pentru ei. Soţul meu... zic eu că nu ştie. Dar el mă cunoaşte... Nu-i spun ce fac şi el nu-mi zice dacă bănuieşte ceva”, zâmbeşte cu bunătate Angela Stella.
Curtea societăţii, în care stau strălucitoare utilajele agricole de parcă-s gata de paradă, e păzită de patru căţei pripăşiţi şi de un băi