Publicul fidel Teatrului Act nu cred că percepe acest spaţiu drept unul destinat teatrului minimalist. În măsura în care noţiunea nu se referă doar la dimensiuni, respectiv factura camerală a acestui loc de joc cu posibilităţi minimale de montare, ci la anvergura demersului artistic, teatrul minimalist n-ar prea avea legătură cu ceea ce se petrece cel mai adesea la Act, unde asistăm la acte artistice majore.

În cazul spectacolului Absolut!, la care ne vom referi aici, realizat după povestea Ivan Turbincă de Ion Creangă, avem de-a face chiar cu un master-teatru, care-i implică la superlativ pe regizorul Alexandru Dabija şi pe actorul Marcel Iureş. Un eveniment bun să demonstreze, dacă mai era nevoie, că actorul cu A este elementul cheie al teatralităţii, sursa primă şi ultimă a jocului ca element definitoriu al teatrului. De altfel, poate marele merit al Teatrului Act este tocmai acela că asigură câmp de manifestare actorului, dând o şansă tinerilor să arate ce pot, iar maeştrilor să confirme şi să bucure. Cum pe scenele teatrelor Capitalei Marcel Iureş apare, nu ştim de ce, tot mai rar (parcă ar fi pedepsit că s-a desprins de pluton), Teatrul Act pe care l-a înfiinţat şi-l conduce e singurul loc unde-l mai pot vedea cei cărora li se face dor de el, de farmecul lui irezistibil, de inteligenţa şi subtilitatea dialogului pe care-l angajează cu publicul jucând într-o zonă periculoasă de proximitate, de stilul care l-a consacrat în teatru ca şi în film drept clasic al modernităţii. Marcel Iureş a lăsat în urmă şi în istoria teatrului creaţiile sale shakespeariene antologice, pe Caligula al lui Camus sau personaje din galeria teatrului antic, apropiindu-se din ce în ce mai convins, în ultima vreme, de lumea vie şi într-un fel la-ndemâna observaţiei, din repertoriul contemporan.

Alexandru Dabija, consecvent pasiunii sale pentru poveşti, l-a făcut acum să se d