Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kilimanjaro, o posibilă destinaţie de vacanţă

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 19 iulie 2011 ·

E vremea concediilor de vară. Cei care şi-au planificat cu minuţiozitate calendarul concediilor nu au decât să-l respecte. Cei care nu s-au gândit încă la o anumită destinaţie, dar dispun de fonduri generoase, ar putea urma exemplul directorului Salvamont Mureş, un Ulyse modern, care a făcut o frumoasă călătorie!

Rep.: Despre ce călătorie este vorba?

Kovacs Zoltan Robert: Este vorba despre excursia pe continentul negru, în Kenya şi Tanzania, având ca ţintă principală Masivul Kilimanjaro, două parcuri naţionale şi craterul Ngorongoro.

Rep.: Sună foarte simplu, dar…

KZR: Nu este chiar la îndemâna oricui. Trebuie să fie persoane sănătoase, bine antrenate, rezistente la drum, la diferenţele climaterice şi să plece de preferinţă împreună cu un ghid experimentat. Grupul nostru a fost alcătuit din nouă târgumureşeni, printre care am avut doi alpinişti foarte experimentaţi, la care pe parcurs s-au mai alăturat cinci din Ungaria.

Rep.: Unde se află masivul Kilimanjaro?

KZR: Muntele cu zăpadă sau Muntele alb, cum i se mai spune se află la graniţa între Kenya şi Tanzania, la 340 km de ecuator. Cu toate că se află într-o regiune fierbinte, una din cele mai calde regiuni de pe glob, datorită altitudinii pe vârful muntelui este zăpadă permanentă. În Kilimanjaro se află cel mai înalt vârf al Africii, Uhuru Peak cu 5.895 m. Masivul Kilimanjaro, în urmă cu 2-3 milioane de ani, era încă un vulcan activ. Se presupune că o ultimă erupţie puternică ar fi avut loc în urmă cu 300 000 de ani.

Rep.: Parcul naţional Kilimanjaro şi Serengeti au fost pe listă?

KZR.: Desigur, mai ales că masivul se află pe teritoriul Parcului Kilimanjaro. Parcul a fost înfiinţat la începutul anilor 70, dar a fost deschis abia în 1977. El cuprinde păduri ecuatoriale, muntele Kibo acoperit de un gheţar, Mawenzi şi Shira. Având o suprafaţă de 756 km², parcul a fost înf

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 34 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 37 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°