Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giurgiu cere demisia lui Borbely

Publicat in Romania Libera, marți 19 iulie 2011 ·

Deputatul independent de Cluj, Mircia Giurgiu, cere demisia ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Deputatul clujean a declarat că Laszlo Borbely ar trebui să părăsească fotoliul ministerial, aşa cum au făcut fostul ministru PSD al Integrării Europene, Hildegard Puwak, atunci când familia sa a fost acuzată de implicare în afaceri dubioase cu fonduri europene, ori fostul ministru PDL al Muncii, Ioan Botiş, atunci când firma soţiei sale a fost implicată într-un scandal legat de fondurile comunitare.

"Chiar dacă UDMR este la guvernare de atâta vreme, ei ar trebui să înţeleagă că este normal să demisionezi şi să răspunzi în faţa Justiţiei, atunci când eşti confruntat cu asemenea acuzaţii", a spus Mircia Giurgiu.

Care sunt acuzaţiile

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este acuzat că ar fi primit şpagă lucrări în valoare de 20.000 de euro. Acestea ar fi fost executate în apartamentul cuscrei ministrului Mediului, de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Lucrările au fost executate de firma lui Ioan Ciocan, ginerele parlamentarului PSD de Satu Mare, Gheorghe Ciocan. Această firmă a beneficiat de contracte consistente cu Compania Naţională Apele Române, aflată în subordinea Ministerului Mediului.

Deputatul independent de Cluj, Mircia Giurgiu, cere demisia ministrului Mediului, Laszlo Borbely. Deputatul clujean a declarat că Laszlo Borbely ar trebui să părăsească fotoliul ministerial, aşa cum au făcut fostul ministru PSD al Integrării Europene, Hildegard Puwak, atunci când familia sa a fost acuzată de implicare în afaceri dubioase cu fonduri europene, ori fostul ministru PDL al Muncii, Ioan Botiş, atunci când firma soţiei sale a fost implicată într-un scandal legat de fondurile comunitare.

"Chiar dacă UDMR este la guvernare de atâta vreme, ei ar trebui să înţeleagă că este normal să demisionezi şi să răspunzi în faţa Justiţiei, atunci când eşti confr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un copac. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum 13 minute
Poliţiştii au început cercetările după ce un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un arbore pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea infomează că poliţiştii din Izvoarele au

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum 30 minute
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Monica Niculescu s-a calificat în finală la Hobart International, la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Hobart. Niculescu şi colega sa au trecut mai întâi în sferturi de perechea favorită 2, Ulrikke Ei

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum o ora
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum 2 ore
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum 47 minute
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum 13 ore
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°