E important că Oțelul a luat Supercupa, al doilea trofeu al său all-time, dar mult mai important e altceva. Faptul că formația dunăreană a demonstrat că-și merită titlul, cucerit nu printr-un concurs de împrejurări favorabil, ci datorită tenacității și a constanței. Ea s-a dovedit și duminică seara aceeași trupă harnică, ambițioasă, fără ifose.

Accidentat, a ieșit repede Giurgiu și aproape nu s-a văzut. La fel s-a întîmplat și după schimbarea lui Paraschiv. Deși n-a realizat achiziții răsună toare, căci nici măcar Buș, autorul superbului gol de la Piatra Neamț, nu intră în categoria respectivă, totuși campioana a reușit un lucru deosebit.

Și-a păstrat întreg efectivul, drept pentru care are o echipă straș ni că, dar și ceva în plus. Un lot redutabil.

Ne-am obișnuit să spunem că Oțelului îi lip sesc vedetele. Că legea o fac Dorinel și jocul colectiv, organizat minuțios. Nemțește.

O vreme, afirmația a fost valabilă, numai că ea nu prea se mai potrivește astăzi. Deoarece pe Rîpă, pe Sălăgeanu, pe Neagu, pe Antal și pe ceilalți tineri i-a călit lupta. Ei au crescut mult și s-au maturizat, ajungînd vedetele de care e nevoie pentru victorie și pentru imagine. Cei care și-au închipuit că triumful Galațiului reprezintă un foc de paie ușor de stins și-au dat seama că au judecat greșit.

Au înțeles că Oțelul își va depune și în viitoarea stagiune candidatura la cîștiga rea campionatului. Va avea un cuvînt greu de spus pentru că de-acum vorbim despre o certitudine.

La rîndu-i, Steaua n-a decepționat, însă nici n-a strălucit. În ciuda unui oarece progres, a rămas datoare. Sărind zona centrală și neglijînd construcția, une ori parcă a jucat handbal, nu fotbal! Dacă și fundașii ei au prins o zi mai slabă, inclusiv Gardoș, Steaua a suferit în special la mijloc.

Mutat de pe stînga în centru, Brandan nu se simte în largul lui, pe cînd Bicfalvi