Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Director de şcoală cu 4,35 la titularizare

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Petronela Zaharia( 32 ani) predă limbile străine elevilor care învaţă la Şcoala generală din localitatea Dimăcheni. Profesoara este o veterană a examenului de titularizare pe care nu a reuşit să îl ia în ultimii patru ani. Acum a depus contestaţie ca să îşi păstreze măcar postul de profesor suplinitor la şcoala pe care o conduce din toamnă.

Citeşte şi:

Culmea prostiei: O suplinitoare de franceză a picat titularizarea pentru că a făcut planul de lecţie despre ea

De opt ani, Petronela Zaharia îi învaţă limbile străine elevii Şcolii generale din localitatea Dimăcheni. Chiar dacă a terminat doar liceul şi cursurile la distanţă ale unei facultăţi private, tânăra profesoară sustine că ştie bine limba lui Voltaire, ba chiar şi pe cea a lui Shakespeare, astfel că îi poate învăţa şi pe copiii din sat câte ceva. Unii ştiu să numere şi să salute frumos pe uliţele satului în limbi oricum străine sătenilor. Alţii, ce-i drept puţini la număr, au f[cut chiar performanta ,, Avem copii buni care au intrat la licee unde studiaza limbile straine,, a spus profesoara.

Vezi ce notă ai luat la examen!

Ambiţioasă peste măsură şi dornică să scape de statutul de suplinitor, Petronela este o veterenă a examenului de titularizare pe care a reuşit doar să îl pice cu brio în ultimii patru ani. „ Nu am reuşit să iau examenul , chiar dacă m-am pregătit. Am fost mereu discriminată pentru că am făcut facultatea la Spiru Haret", a mai spus profesoare care a picat şi anul acesta examenul cu nota 4,35.

Citeşte şi:

Elevii botoşăneni şi-au depăşit dascălii: Procentul de promovabilitate la Bac este dublu faţă de cel de la titularizare

De această dată, dascălul recunoaşte cu zâmbetul pe buze că nu s-a prea omorât cu învăţatul pentru examen. Treburile legate de administrarea şcolii din localitatea Dimăcheni, dar şi obligaţiile de mamă a trei copii , au fă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremurător! Detalii șocante de la accidentul în care au murit Diogo Jota și fratele lui: „Testarea ADN va fi necesară”

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Veste îngrozitoare în fotbal! , cunoscutul fotbalist al lui Liverpool. Autoritățile spaniole au confirmat vestea tragică. Cristiano Ronaldo

Motociclist ucis de urs pe Transfăgărășan. Bărbatul a fost tras 60 de metri într-o râpă

HotNews acum 2 ore
Tragedie a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale. Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații

Rezultate Evaluarea Națională 2025. Județele cu cele mai mici medii

HotNews acum 58 minute
Rezultate Evaluare Națională. În timp Bucureștiul a avut cel mai ridicat procentaj al mediilor mai mari decât 5, de 94,0%, Călărașiul a obținut cel mai scăzut procentaj, de 70,6%, potrivit unei statistici prezentate de Ministerul Educației. Potrivit

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Judecătorii CCR care se vor retrage neagă că ar fi cerut vreo primă de pensionare/ „Niciunul nu a solicitat și nici nu a primit vreo sumă de bani”

Gandul acum 2 ore
Trei judecători ai Curții Constituționale a României ar urma să se pensioneze începând cu 1 iulie 2025. În ciuda informațiilor care au ajuns în spațiul public, niciunul dintre magistrați nu a solicitat vreo primă de pensionare, se arată într-un comu

OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale lângă Craiova cu un uriaș potențial de producție

HotNews acum 4 ore
OMV Petrom anunţă că a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, lângă Craiova OMV Petrom a făcut o nouă descoperire de gaze naturale în Spineni, la 70 de km de Craiova. Testele de producţie făcute indică un potenţial de producţie de 1.3

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Au fost eliberate şi peste 100-200 de CONCEDII medicale într-o singură zi, mai mult decât este posibil fizic”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a precizat că au fost descoperite situaţii în care au fost eliberate şi peste 100-200 de concedii medicale într-o singură zi, mai multe decât este posibil fizic. Întrebat dacă are un raport în legatură cu aco

Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, Franța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, Franța Misiunea modulului național specializat în stingerea incendiilor de pădure, desfășurată în Republica Franceză, a continuat ieri, 2 iulie, cu o primă

The Guardian: Pentagonul revizuieşte exporturile de arme şi către alţi aliaţi, nu numai către Ucraina

News.ro acum 2 ore
Pentagonul a anunţat că revizuieşte livrările de arme către aliaţii din întreaga lume, nu numai către Ucraina, pe fondul îngrijorărilor crescânde cu privire la scăderea stocurilor de muniţii esenţiale, inclusiv rachete antiaeriene, după ce multe din

SUA au „întârziat programul nuclear iranian cu unul până la doi ani”, susține Pentagonul

Adevarul acum 3 ore
Bombardamentele americane asupra siturilor nucleare din Iran au afectat semnificativ capacitatea țării de a produce armament nuclear, susține Pentagonul.

Vremea

București
acum

31°
joi

17°/33°
vin.

20°/35°
sâm.

22°/33°
dum.

21°/38°
Iasi
acum

29°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

15°/34°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/34°
Timisoara
acum

34°
joi

15°/36°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/35°
dum.

21°/40°