Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul şomerilor a scăzut cu peste 17.000 în iunie

Publicat in Curierul, marți 19 iulie 2011 ·

Numărul şomerilor a scăzut cu peste 17.000 în iunie faţă de mai, rata şomajului ajungând la 4,78 la sută, faţă de 4,97 la sută în luna precedentă, informează Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), citată de Mediafax. Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii iunie a fost de 4,78 la sută, cu 0,19 puncte procentuale mai mică decât cea din mai şi cu 2,72 puncte procentuale mai mică decât cea din iunie 2010, potrivit ANOFM. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost în luna iunie de 435.961, cu 17.106 de persoane mai puţine faţă de sfârşitul lunii mai. De asemenea, rata şomajului masculin a scăzut de la 5,35 la sută în luna mai la 5,10 la sută, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,53 la sută la 4,42 la sută. Din totalul şomerilor înregistraţi, 158.815 au fost indemnizaţi şi 277.146 neindemnizaţi, numărul celor indemnizaţi scăzând cu 13.918, iar al celor neindemnizaţi cu 3.188 faţă de luna precedentă. Ponderea şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor (63,57 la sută) a crescut faţă de luna precedentă cu 1,70 puncte procentuale. Judeţele cu cea mai mare pondere a şomerilor neindemnizaţi în numărul total al şomerilor sunt: Teleorman (79,09 la sută), Iaşi (78,77 la sută), Brăila (78,72 la sută) şi Dolj (77,74 la sută). Potrivit ANOFM, numărul de şomeri a scăzut în majoritatea judeţelor, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Bacău (cu 1.405 persoane), Constanţa (1.205), Prahova (853), Braşov (763), Călăraşi (707) şi Cluj (694). Creşteri ale numărului de şomeri s-au înregistrat doar în Bucureşti (cu 124 persoane) şi în judeţul Maramureş, unde numărul de şomeri a fost mai mare cu 277 de persoane. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (9,42 la sută), Teleorman (8,64 la sută), Mehedinţi (8,53 la sută), Dolj (8,20 la su

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°