Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL: Decizia Parchetului în cazul Roberta Anastase generează îndoieli privind independența justiției

Publicat in Cotidianul, marți 19 iulie 2011 ·

Liberalii consideră că decizia Parchetului în cazul votului la legea pensiilor generează îndoieli cu privire la independența justiției și riscă să afecteze încrederea oamenilor în capacitatea instituțiilor de a aplica corect legea.

"Decizia Parchetului este de natură a genera serioase îndoieli cu privire la independența și corectitudinea justiției. Constatăm că, deși întreaga Românie a putut vedea imagini în care președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, asistată de secretarul Camerei, Sever Voinescu, a numărat 170 de voturi când în sală se aflau doar 80 de deputați, acestea nu au contat. În acest context, o asemenea decizie riscă să afecteze grav nu numai credibilitatea justiției, ci și încrederea opiniei publice în capacitatea instituțiilor de a aplica în mod corect și echitabil legea, în fața căreia toți cetățenii trebuie să fie egali, indiferent de funcția pe care o ocupă la un moment dat", se arată într-un comunicat de presă al PNL, remis marți NewsIn.

PNL precizează că punctul de vedere este prezentat "în virtutea dreptului fundamental la liberă exprimare, pe fondul preocupării cu privire la funcționarea statului de drept și a separației puterilor în România de astăzi".

Procurorii au dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe 12 iulie, faţă de Roberta Alma Anastase şi faţă de Sever Voinescu, pentru abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, respectiv complicitate la aceste infracţiuni.

Potrivit unui comunicat remis luni, "la data de 28.09.2010 s-a înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de Grupul Parlamentar al Alianţei Politice PSD+PC din Camera Deputaților în legătură cu desfășurarea, la data de 15 septembrie 2010, în Camera Deputaților, a votului la Legea sistem

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Târgu Mureș: Primarul Soós Zoltán câștigă un nou mandat

HotNews acum 20 minute
Independentul Soós Zoltán a câștigat un nou mandat de primar al municipiului Târgu Mureș, arată numărătoarea paralelă paralelă a UDMR. El și-a revendicat victoria într-un discurs susținut în fața staff-ului de campanie, potrivit publicației locale Z

Votarea în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European s-a încheiat

Mediafax acum 29 minute
La ora României 8.00, votarea s-a încheiat în secţiile de votare organizate în Vancouver, Canada şi pe coasta de Vest a SUA (Los Angeles, Anaheim, San Diego, Sacramento, San Francisco, Las Vegas, Phoenix, Portland, Seattle). Procesul electoral în st

Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a României pleacă, luni, în Germania, pentru Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura în perioada 14 iunie - 14 iulie. În Germania, tricolorii vor fi cazaţi la Hotel Melchior Park, 4 stele, iar acest resort va fi folosit

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 3 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

ALEGERI 2024 – Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului şi le mulţumeşte alegătorilor: Această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt

News.ro acum 57 minute
Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova. „De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Prim

ALEGERI LOCALE 2024 - Silviu Hurduzeu (PSD) l-a învins pe liberalul Romeo Dunca la preşedinţia Consiliului Judeţean Caraş-Severin

News.ro acum 45 minute
Social-democratul Silviu Hurduzeu este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conform numărătorii paralele a partidelor politice, în urma alegerilor locale de duminică.

ALEGERI 2024 - Alfred Simonis a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, conform numărătorii paralele a partidelor/ Alin Nica s-a clasat pe locul al doilea

News.ro acum 57 minute
Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis, care a candidat la alegerile locale de duminică la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, a obţinut cel mai mare număr de voturi, conform numărătorii paralel

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 - După centralizarea a peste 98,8% dintre voturile exprimate până acum în străinătate la europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 21,33%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, AUR şi SOS România

News.ro acum 57 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 21,33% după numărarea a peste 98,8 % dintre voturile exprimat în străinătate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de Alianţa Dreapta Unită - 16,3% şi de AUR - 14,54%. În diaspora, la ora 8, după numărarea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Sora liderului nord-coreean avertizează cu privire la o nouă ripostă la difuzoarele şi pliantele sud-coreene

News.ro acum 2 ore
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un a avertizat cu privire la o nouă reacţie împotriva Coreei de Sud, dacă aceasta va continua să folosească difuzoarele şi să împrăştie pliante pe fondul tensiunilor în creştere, relatează Reuters. "Î

Vremea

București
acum

27°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

25°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°