„Se va acţiona la intrarea şi ieşirea din Cernavodă. Se va bloca sensul de intrare în Constanţa pentru 10 - 15 minute şi se va da drumul pe două sensuri, pe contrasens, de la sensul giratoriu din Cernavodă, pe două benzi, inclusiv pe podul Sfânta Maria", a precizat prefectul Palaz Noul sistem de fluidizare a traficului în zona Cernavodă, acolo unde la fiecare început şi sfârşit de week-end se blochează circulaţia, a fost pus în practică, de probă, la sfârşit de săptămână. Iniţiativa a aparţinut prefectului judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, şi s-a realizat cu sprijinul poliţiei şi al inspectorului şef al IPJ Constanţa, Valentin Burlacu, după ce ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, şi-a dat acceptul pentru a efectua această manevră în zilele de week-end. „Blocajele duceau la efectul de pâlnie. Când autoturismele ajungeau la sensul giratoriu de la Cernavodă se producea efectul de pâlnie, două sensuri intrau într-unul. Coada se dubla aici. Propunerea mea a fost următoarea: să se blocheze sensul de intrare în judeţul Constanţa, din sfert în sfert de oră, şi să se dea drumul pe contrasens, pe ambele sensuri. Metoda nu am aplicat-o eu, se aplică şi în alte ţări, numai că eu am avut curajul, până acum, să o pun în aplicare. În acest moment, la sensul giratoriu din Cernavodă se dă drumul la trafic, pe ambele sensuri. La intrarea pe pod s-a deviat traficul pe o bandă care nu este încă dată în folosinţă, dar care este practicabilă, şi se intră exact din capătul autostrăzii urmând ca pe cele două sensuri de mers să se intre normal", ne-a spus prefectul Claudiu Palaz ieri, prezentând pe o hartă zona indicată cu săgeţi şi cum se va fluidiza exact traficul. De altfel, Palaz a şi stat personal în această zonă, sâmbătă, jumătate de zi, pe parcursul „experimentului" pentru a vedea exact cum merge planul. Prefectul a mai adăugat şi faptul că s-a observat unde