Lungmetrajul distins în acest an la Cannes cu Palme d'Or, „The Tree of Life”/”Arborele vieţii” (foto), va fi prezentat în deschiderea celei de VIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul”, care se va desfăşura între 8 şi 14 august la Sfântu Gheorghe din Deltă. Este primul titlu anunţat de Fundaţia „Anonimul”, care organizează evenimentul, urmând să fie făcute public în scurt timp titlurile fimelor din competiţie.
„Arborele vieţii” al americanului Terrence Malick, cunoscut publicului cinefil pentru cele câteva filme realizate în timpul activităţii sale cinematografice (la toamnă va împlini 68 de ani de viaţă), îi are protagonişti pe Brad Pitt, actorul fiind şi unul dintre producătorii filmului, pe Sean Penn şi pe Jessica Chastain. Este un film de autor, „straniu” şi totodată „tulburător”, după cum menţiona critica de la Cannes.
„Anonimul” are şi în acest an trei secţiuni competitive: lungmetraj, scurtmetraj ficţiune şi scurtmetraj animaţie. Se menţine şi hotărârea de a se acorda premiile „exclusiv de public prin vot exprimat”, fără a fi antrenat un juriu de specialitate. În competiţia lungmetrajelor vor fi şapte pelicule, produse după 1 ianuarie 2010 şi alese de acelaşi selecţioner de la ediţiile trecute, Ludmila Cvikova (conduce International Programming în cadrul Institutului de Film din Doha, Qatar). Filmul care va fi distins cu Marele Premiu al Festivalului „Anonimul” va încasa 3.000 de dolari.
La secţiunea scurtmetraje s-au făcut înscrieri. Selecţionerul Irina-Margareta Nistor a avut de vizionat nu mai puţin de 300 de filme înscrise în concurs, din 37 de ţări. şi la aceste două categorii – Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune şi Cel mai bun scurtmetraj de animaţie –, premiile (1.000 de dolari pentru fiecare) vor fi date, de asemenea, pe baza voturilor exprimate de spectatorii veniţi la Sfântu Gheorghe în