Cartea lui Philip Roth este o carte despre bătrâneţe şi moarte. Eroul are o relaţie specială cu moartea: în tot cursul vieţii, dar mai ales după 50 de ani, viaţa lui este adesea pusă în primejdie de boli grave, operaţii grele, cu risc mare: după 60 de ani, este internat în fiecare an la spital, de şapte ori în şapte ani succesivi. Pe de altă parte, încă din tinereţe, când era perfect sănătos, era bântuit de gândul morţii.
Eroul îşi exprimă clar concepţia sa despre moarte: Nu există decât trupurile noastre. Dacă ar fi fost să-şi scrie vreodată autobiografia, ar fi intitulat-o ŤViaţa şi moartea unui trup de bărbatť. Moartea e moarte şi atât nimic mai mult.
Această definiţie a morţii exprimă ruptura cu orice religie, cu orice iluzie a unei vieţi de după moarte, caracterul absolut al morţii. (Ce-i drept, ea este incompletă, fiindcă reduce moartea la aspectul ei biologic, medical: încetarea funcţiilor vitale. Dar moartea este şi moartea unei persoane.)
În cartea lui Philip Roth moartea nu are nici o semnificaţie, nici morală, ca în Moartea lui Ivan Ilici de Tolstoi (cine trăieşte urât, rău moare greu), nici socială (moartea are o semnificaţie diferită în epoci sociale diferite): moartea nu e contextualizată în nici un fel.
Locaţiile simbolice ale romanului sunt spitalele şi cimitirele, iar evenimente relevante sunt înmormântările, care oferă prilejul celor rămaşi în viaţă rude, prieteni să îşi exprime atitudinea faţă de cel mort, fie de neputinţă, muţenie, fie convenţională.
Eroul ia cunoştinţă cu spitalul încă la 9 ani, cu prilejul unei operaţii uşoare, de hernie: cum această operaţie este aproape fără risc, episodul e introdus de autor numai ca indice al temei romanului.
Desigur, romanul nu constă numai din boli, internări, înmormântări: un rol important îl are viaţa sentimentală şi sexuală a eroului, căsniciile lui succesive
