Oferta prin care statul vinde 9,84% din actiunile OMV Petrom (SNP) este neatractiva pentru micii investitori de la Bursa, in conditiile in care pretul minim sub care nu vor fi vandute titlurile este doar usor sub cel de la Bursa, dar mesajul de la Londra, centrul financiar european, este unul mai mult decat pozitiv, unii dintre administratori de fonduri vorbind chiar de un posibil succes “extraordinar”.
Investitorii persoane fizice nu sunt incurajati sa cumpere actiuni in cadrul ofertei Petrom, avand in vedere ca pretul minim este doar cu 3% sub cotatia de la Bursa. Pe de alta parte, investitorii straini, in baza carora statea de la inceput succesul tranzactiei, au primit foarte bine anuntul de azi al Guvernului roman, care a stabilit un pret minim de 0,3708 lei/actiune pentru aceasta tranzactie.
“Este un pret atractiv, dar trebuie sa tinem cont si ca piata de actiuni este in aceste momente sub un “stres” puternic. Important este insa ca statul roman transmite de aceasta data semnalul corect si pare un pic mai realistic. Pare sa fi inteles mult mai bine decat in trecut ca trebuie sa lasi ceva si investitorilor, o tranzactie fiind doar inceputul unei relatii si nu sfarsitul ei. Pana acum, statul roman crease impresia complet contrarie”, a declarat Matthias Siller, investment manager EMEA Equities in cadrul Barings Asset Management.
Intrebat daca crede ca vor fi vandute minimum 80% din actiunile oferite, acesta fiind pragul necesar pentru ca tranzactia sa fie incheiata cu succes, Matthias Siller a spus ca opinia lui personala este ca in contextul actual in care sunt multe oferte pe masa investitorilor, tranzactia Petrom va fi un “succes extraordinar”.
Un succes la oferta Petrom vad si analistii unora dintre cele mai mari grupuri financiare din regiune, Erste si KBC, care spun ca pretul minim anuntat de statul roman este unul