Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom a făcut o ofertă pentru benzinăriile Rompetrol din România

Publicat in Cotidianul, marți 19 iulie 2011 ·

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de grupul rus Gazprom, a transmis în urmă cu două luni o scrisoare de intenţie pentru preluarea reţelei de benzinării din România a grupului Rompetrol, care a declinat oferta.

"Grupul NIS ne-a făcut o ofertă pentru preluarea reţelei de benzinării din România", a declarat preşedintele grupului Rompetrol, Saduokhas Meraliyev, adăugând că grupul a declinat oferta NIS.El nu a precizat valoarea ofertei.

La rândul său, vicepreşedintele activităţii de distribuţie a carburanţilor din grupul Rompetrol, Titov Buzescu, a arătat că grupul Rompetrol îşi evaluează reţeaua de benzinării din România la 500-600 milioane euro.

Potrivit lui Buzescu, grupul Gazprom este deja prezent pe piaţa de distribuţie a carburanţilor din România prin unităţile Sun Petrol.În opinia reprezentanţilor Rompetrol, oferta primită de la NIS este un indiciu al intenţiei Gazprom de a se extinde pe piaţa de profil din regiune.

Grupul Rompetrol, deţinut de compania KazMunaiGaz din Kazahstan, este al doilea jucător ca mărime pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România, cu o reţea de 800 de puncte de alimentare cu carburanţi, dintre care 450 sunt benzinării, după Petrom.

Rompetrol intenţionează să deschidă în termen de două luni o reprezentanţă în Istanbul şi să-şi extindă activitatea de distribuţie a carburanţilor în Turcia şi în Ucraina. Grupul mai deţine benzinării în Franţa, Bulgaria, Moldova şi Georgia.

Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de grupul rus Gazprom, a transmis în urmă cu două luni o scrisoare de intenţie pentru preluarea reţelei de benzinării din România a grupului Rompetrol, care a declinat oferta.

"Grupul NIS ne-a făcut o ofertă pentru preluarea reţelei de benzinării din România", a declarat preşedintele grupului Rompetrol, Saduokhas Meraliyev, adăugând că grupul a declinat oferta NIS.El nu a precizat v

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°