Anunţând intenţia de tăiere a privilegiilor revoluţionarilor, văzuţi ca nişte \"ticăloşi fără glorie\", e posibil ca Emil Boc să-şi propună doar să ne semnalizeze că vine conştiincios la serviciu şi că pentru el nu există mare, plajă, soare. Tema pare inadecvată acum, în epicentrul sezonului estival, când dilema celor mai mulţi dintre colegii premierului este dacă merită sau nu să se întindă după paharul cu limonadă, aşezat un pic cam departe de şezlongul lor. Sursa: EVZ
Raţionamentul financiar este corect, sunt în jur de 72 milioane de euro pe care bugetul central îi suportă anual pentru indemnizaţiile celor 14.000 de revoluţionari cu statut de luptători (mai sunt aproape 6.000 de onorifici, fără privilegii). Dacă rămân la plată doar urmaşii celor morţi şi răniţii, Guvernul ar scăpa de-o cheltuială anuală de circa 60 milioane de euro. Sună bine, dar vorbim totuşi de cel mult 0,06% din bugetul ţării.
Dacă discutăm pe cifre, dau un singur exemplu cules la repezeală. Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF) este o companie de stat falimentară, politizată până în măduva oaselor, care de 20 de ani navighează la întâmplare prin economie şi alimentată anual, cu religiozitate, cu bani de la bugetul de stat.
De 10 ani se tot discută să o privatizeze dar intenţii serioase n-au existat niciodată. SNIF are datorii la bugetul de stat de aproape 30 milioane de euro, având doar 550 de angajaţi. E o gaură uriaşă raportată la numărul de salariaţi, e ceva de neimaginat. Dr cel mai grav este că datoria SNIF nu va mai fi plătită niciodată. Putem pune cruce pe ei.
Aspectul moral rămâne cel mai important în chestiunea revoluţionarilor. Fără trac, Emil Boc a spus: 21 de ani de plată ajung. Mulţumim, dar e suficient. Sunt afirmaţii puternice, curajoase pe un subiect alterat de populism şi emoţii puternice. Dar premierul a deschis zăgazul unui şuvoi de critic
