"Generaţia rataţilor - aşa sunt catalogaţi tinerii care au susţinut examenul de Bacalaureat în acest an - se revoltă împotriva stigmatizării la care sunt supuşi. O scrisoare de protest, scrisă de un tânăr care a susţinut BAC-ul în acest an, a devenit deja virală pe Facebook.
Autorul protestului îi acuză pe cei care i-au crescut şi care acum se delimitează de ei.
"Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!", se arată în scrisoarea de protest.
Scrisoarea de protest, care face furori pe Facebook, acuză corupţia din societatea românească, personajele dubioase prezentate drept modele de succes, schimbările haotice din sistemul de învăţământ şi susţine că rezultatele examenului de Bacalaureat din acest an reprezintă o oglindă fidelă a realităţilor româneşti.
Citeşte mai jos scrisoarea de protest:
"Generaţia rataţilor! Generaţia etnobotanistilor! Generaţia idioţilor! Generaţia facebook! - aşa ne cataloghează mass media şi opinia publică din întreaga ţară în zilele acestea pe toţi care am dat Bacalaureatul - eu le spun doar atât - RUSINE! Ruşine tuturor!
Ruşine pentru că aţi ajuns să daţi vina pe o generaţie crescută de voi, arătată cu degetul acum tot de către voi! Ruşine sistemului care ne-a crescut! Ruşine modelelor care ne sunt promovate de mai bine de 20 de ani încoace! Ruşine nouă, vouă, profesorilor, elevilor, politicienilor, mass-mediei, ROMÂNIEI!
Am ajuns după 20 de ani de şpagă, de modele gen Becali şi Bianca Drăguşanu, de învăţământ prost manageriat, de legi prost făcute să profite cei puternici, de facultăţi pe pile şi pe bani din care au ieşit generaţii întregi de