Steaua nu mai joacă în Ghencea pentru că nu poate plăti o chirie de câteva zeci de mii de euro pe lună, dar statul îi permite să joace pe noul stadion Naţional Arena, care a costat 200 de milioane de euro.

Zeci de hoteluri din Neptun şi Olimp stau închise, năpădite de bălării ca acum Ghencea, dar oamenii vor să meargă la mare şi stau în vile construite de-a valma, ca nişte excrescenţe în nisip, fără planuri urbanistice, fără nicio organizare, în staţiuni fără trotuare, alandala.

E bine. E chiar distractiv să o iei tot timpul de la zero, să laşi în paragină active de sute de milioane de euro şi să refaci, cu bani privaţi sau de stat, dar alţi bani.

Este de neînţeles de ce un activ cum este stadionul din Ghencea este lăsat să cadă.

Aceasta este o cale sigură spre insolvenţă: să construieşti, să dai în folosinţă fără să câştigi suficienţi bani ca să întreţii infrastructura şi să te îndatorezi ca să faci alt stadion.

Că este Ministerul Apărării, că este Primăria Bucureştiului sau Ministerul Transporturilor instituţia care plăteşte, nu tot de la buget vin banii?

Când iei 20 de miliarde de euro împrumut peste noapte, adică jumătate din buget (deşi datoria publică era redusă, dar rezervele valutare s-au dovedit insuficiente), să laşi stadioane în paragină şi să te muţi pe altele noi este un lux incredibil.

Este dansul de pe Titanic. Şi mai mult, stadionul nou este de fapt unul vechi care a fost demolat. Era chiar aşa de impracticabil cel vechi?

Reptilelor care s-au aşezat la masa bunurilor publice nu le-a ajuns că folosesc de 20 de ani aproape gratis stadioanele, dar acum au şi pretenţii că nu mai sunt bune.

La Dinamo, în încrengătura de generali, de privaţi şi de "legende ale sportului românesc", stadionul a rămas la nivelul celui al unei comune din Franţa. Zero investiţii, dar trabucurile nu fumegă mai puţin în tribunele o