Datoria statului român (cunoscută generic sub denumirea de datoria publică pentru că este angajată de sectorul public şi este plătită de sectorul public) a urcat spre 50 miliarde euro înregistrând mai mult decât o triplare în ultimii aproape trei ani. Ponderea în PIB – indicator important al datoriei publice – a crescut şi mai sever (spre 40%) căci în această perioadă PIB-ul a dat înapoi.
Prilej, desigur, pentru actuala opoziţie de a stigmatiza prezenta putere ca incompetentă şi culpabilă de amanetarea viitorului ţării. Puterea răspunde că a făcut reformă, într-un grad şi la dimensiuni necunoscute vreodată în România. Îndatorarea pentru reformă n-ar fi desigur de incriminat, dar, din păcate, din lista reformelor asupra cărora se insistă că ar fi fost întreprinse (salarizarea unitară a bugetarilor, aşezarea pensiilor pe contributivitate, restructurarea sistemelor de sănătate şi de educaţie) nici una n-are legătură cu creşterea îndatorării, neavând nevoie de finanţări, ba efectele fiind dimpotrivă pe linia reducerii, şi nu sporirii cheltuielilor.
Evident, creşterea datoriei publice are un alt resort!
Datoria publică nu creşte supradimensionat, fără noimă şi cu viteze ameţitoare doar în România. Ci peste tot în lumea zisă capitalistă, puţine ţări reuşind să se sustragă uraganului. Izvorul este bine cunoscut, dar, vai!, se vorbeşte de cu totul altceva decât este în realitate!
Este de fapt vorba de o maşinaţiune reprezentând numai şi numai interesele componentei financiar-bancare a capitalului internaţional actual care a fost impusă ca regulă întregului sistem, cu toate că este complet necapitalistă şi alterează până la denaturare acest sistem, căruia îi va fi inevitabil şi gropar. Aşa-zişi „investitori financiari” – respectiv cei ce aleg să facă profit nu indirect din afaceri, ci direct din achiziţii de titluri sau din speculaţii p