Foto: Thinkstock Leguminoasele (sau legumele uscate) constituiau în trecut baza alimentaţiei omului de rând. Lintea, năutul, fava, soia, bobul aproape că au dispărut din cămările noastre (aici, în Balcani, pentru că în Orient ele încă fac fala mesei), mazărea şi fasolea uscată păstrându-şi însă locul în lista de bucate. Cum o alimentaţie corectă trebuie să conţină şi leguminoase – recunoscute, de exemplu, pentru aportul lor de aminoacizi –, vom face de această dată o succintă prezentare a modului corect de preparare a acestora.
Cantităţi rezonabile
Leguminoasele sunt alimente cu o mare valoare nutriţională, mai bogate în proteine decât carnea, cu mare încărcătură de magneziu, fier şi alte oligoelemente indispensabile sănătăţii. Încă din cele mai vechi timpuri, omul le-a asociat cu cerealele, cele două grupe alimentare completându-se fericit. Leguminoasele, de exemplu, conţin aminoacizi, care lipsesc cerealelor. Omul ar trebui să consume zilnic cel puţin un tip de leguminoase, dar nu se recomandă o cantitate foarte mare. Cel mai adesea, omul modern – europeanul, mai ales – nu prea mănâncă leguminoase, chiar acuzându-le că le fac rău (flatulaţiile date de fasole, de exemplu, reprezintă unul dintre amendamente), neţinând seama că, de fapt, nu fasolea, în acest caz, este de vină, ci modul de preparare.
Şi când vorbim despre modul de preparare, cele mai mari greşeli pe care le facem când introducem în meniu leguminoasele sunt: fierberea incorectă, masticarea insuficientă, consumul unei cantităţi prea mari la o singură masă.
Înainte de a le fierbe, alimentele din categoria leguminoaselor se vor pune la înmuiat în seara care precede prepararea propriu-zisă. În Toscana se recomandă, de exemplu, ca vasul în care se pune fasolea la înmuiat să nu fie din metal, ci din sticlă groasă. În alte părţi ale lumii se folosesc vase speciale, cu găuri, c
