Răzvan Diraţian, 35 de ani, este director general al Avon România & Moldova, lucrând direct cu 100 de oameni. Indirect însă se ocupă de activitatea a 300 de oameni, iar bugetul administrat se ridică la câteva zeci de milioane de euro.
A terminat Facultatea de marketing din cadrul ASE Bucureşti şi a lucrat încă din timpul studiilor, pentru că dorea să câştige experienţă şi, "bineînţeles, nu-mi stricau nici ceva bani în plus". Prima poziţie în cadrul Avon a fost de sales analyst şi a fost practic, povesteşte el acum, momentul din care "am început să învăţ despre afacere". Cu 12 ani în urmă a intrat în companie, iar decizia, spune Diraţian, "a fost pur şi simplu de impuls: mi-au plăcut oamenii, pe care i-am simţit deschişi, atmosfera constructivă şi managementul, care încurajează iniţiativa şi responsabilitatea".
Diraţian este unul dintre cei 600 de tineri manageri pe care revista Business Magazin i-a propus în ultimii ani ca o soluţie pentru schimbarea României.
Ulterior a ocupat diverse funcţii, în zone variate ale businessului: sales support manager, business development manager şi, acum, director general pentru România & Moldova.
Despre momentele dificile din carieră spune că "te marchează, dar în egală măsură te şi întăresc". În plus, spune el, a ştiut mereu că un moment de cumpănă se poate transforma într-o oportunitate, "aşa că am încercat de fiecare dată să depăşesc situaţia cu zâmbet şi optimism".
Între situaţiile de acest gen enumeră comunicarea unor rezultate sub plan, cu toate consecinţele aferente, rezilierea unui contract cu un colaborator sau o concediere. Cu toate acestea, "cel mai dificil mi se pare să comunic unui angajat că o idee foarte bună sau un proiect îndrăzneţ trebuie amânate din considerente de resurse sau conjunctură".
Tentative de antreprenoriat a avut încă din vremea facultăţii şi spune că nu a re