Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I nu mai duce către milioanele de la UEFA

Publicat in Bursa, miercuri 20 iulie 2011 ·

Actuala ediţie de campionat a Ligii I la fotbal este prima după mai mulţi ani în care campioana nu va mai avea garanţia unor câştiguri substanţiale obţinute din participarea în grupele Ligii Campionilor. La actualul nivel al celei mai mari competiţii intercluburi rezultă o pierdere de aproximativ 15 milioane de euro. Există posibilitatea teoretică a unei calificări după ce sunt depăşite tururile preliminare, dar sunt puţine speranţe având în vedere eventualii adversari proveniţi din cele mai puternice campionate ale Europei.

În aceste condiţii, echipele şi-au ajustat bugetele, aceasta fiind cea mai mică medie din ultimii 7 ani, undeva sub 3,5 milioane de euro/echipă. Şi piaţa internă a transferurilor a fost afectată de acest recul, marile cluburi preferând să-şi conserve loturile, având în vedere că sunt puţine şanse ca investiţia în jucători să poată fi amortizată pe termen scurt.

La acest capitol excelează Dinamo, care nu a făcut niciun transfer important, la fel stând lucrurile şi cu vicecampioana FC Vaslui. Rapid şi CFR Cluj sunt formaţiile care s-au mişcat mai bine, inclusiv în ceea ce priveşte primenirea băncii tehnice, giuleştenii sperând să reuşească un parcurs cât mai lung în Europa League, exact ca în ediţia 2005-2006, când antrenor era tot Răzvan Luces-cu. În ultimii cinci ani, în urma participării formaţiilor autohtone la meciurile din grupele Ligii Campionilor, în ţara noastră au ajuns nu mai puţin de 65.431.000 de euro, bani pe care i-au încasat Steaua, CFR Cluj şi Unirea Urziceni. Datorită prestaţiilor foarte slabe din ultimele trei ediţii ale cupelor europene, ţara noastră a căzut în clasamentul coeficienţilor întocmit de UEFA, acest lucru ducând la pierderea dreptului de a avea o echipă direct calificată în grupele Ligii Campionilor.

Dacă, până acum, cluburile mari îşi fixau drept obiectiv principal câştigarea campionatului, pentr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°