Peste 30% din candidaţii la titularizare au luat anul acesta note mai mici de 5, procentul celor picaţi la examen fiind cel mai mare din 2008 până acum.
Unul din trei candidaţi (32%) a luat o notă mai mică de 5, iar 52 de candidaţi au luat nota 1 deşi examenul era la disciplina la care candidatul urma să devină profesor. În 2008, 18% din candidaţi au luat mai puţin de 5. În 2009, procentul a scăzut la 17%, pentru ca în 2010 să crească numărul celor picaţi cu o notă mai mică de cinci: 23%.
Care sunt soluţiile pentru a avea profesori şi elevi mai buni?
Andrei Marga: Există o vastă demotivare a corpului didactic din România cauzată de caracterul aleatoriu al politicilor educaţionale din România
În unele judeţe, situaţia este dezastruoasă. În Dâmboviţa, de exemplu, s-au luat note 2 şi de 3 într-o veselie şi un procent de 37,60% din totalul celor care au dat examenul au luat note sub 5.
La Iaşi, peste 60% din candidaţi au picat examenul de titularizare, iar la Baia Mare, un sfert din candidaţi nu au reuşit să ia nici nota 5.
În aceeaşi notă dezastruoasă sunt şi Ialomiţa, cu 92,5% din candidaţi picaţi şi Vaslui, cu peste 70% respinşi. În Prahova nu s-a luat niciun 10.
Rezultate titularizare 2011. Află aici rezultatele din toată ţara