Mai mare forfotă a fost ieri la ghişeele de schimb valutar şi de încasare a pensiilor decât la cel unde se poate subscrie la cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei de Valori Bucureşti, cu doar cinci zile înainte de închidere.
18 iulie, ora 14:00. bucureştenii aflaţi în agenţiile CEC, Bancpost şi Banca Transilvania din Ştefan cel Mare sau Dorobanţi sunt mai preocupaţi de ratele la credite şi cursul de schimb decât de oferta Petrom, cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria României.
Ei ridică miraţi din sprâncene şi răspund că nu au bani când sunt întrebaţi dacă sunt interesaţi să cumpere acţiuni la Petrom, cea mai mare şi mai profitabilă companie din România.
În 2004, peste 500.000 de polonezi au adus de acasă un miliard de dolari pentru a subscrie la oferta celei mai mari bănci poloneze, PKO, echivalentul BCR de la noi. Cozile de atunci de la agenţiile PKO au rămas în istorie. Cum se explică faptul că cea mai mare companie românească nu interesează pe nimeni?
"Azi (n. red. luni, 18 iulie) nu a venit nimeni să ne ceară informaţii despre oferta Petrom sau să subscrie. Săptămâna trecută am avut însă o persoană care a făcut două subscrieri în valoare totală de 2.000 lei, la preţul de 0,28 lei şi 0,3 lei", a răspuns una dintre angajatele agenţiei Băncii Transilvania, care nu a dorit să-şi spună numele.
La agenţia CEC Bank, personalul nu a dorit să dea informaţii, în timp ce la agenţia Bancpost una dintre angajate a răspuns că de când a început oferta, pe 11 iulie, nu s-a realizat nicio subscriere la agenţia pentru care lucrează.
"Ştiţi, în zilele de 13 şi 14 iulie, şi chiar şi pe 15 iulie, s-au plătit pensiile şi nu a fost nimeni interesat să subscrie. Clienţii care ne-au intrat în ultimele zile în agenţie aveau cam peste 70 de ani şi nu sunt interesaţi de acţiuni. Nici eu nu sunt interesată să