Peste 10.000 de absolvenţi din promoţia 2011 concurează pentru cele aproximativ 200 de joburi „puse la bătaie” pe platforma de recrutare HiPo.ro.
Posturile sunt în companii mari, majoritatea lideri pe segmentul lor de activitate, şi se adresează exclusiv tinerilor cu studii superioare, proaspăt absolvenţi. Cele mai multe joburi vin din domeniul financiar - bancar, din industria auto, IT&C, consultanţă.
Fiind vorba de absolvenţi 2011, firmele nu pretind experienţă, dar la selecţia CV-urilor care vor intra în runda a doua, cea a interviurilor, contează eventualele stagii de practică sau implicarea în acţiuni de voluntariat.
Companiile caută tineri cu abilităţi de comunicare şi atraşi de munca în echipă.
Absolvenţii care cunosc foarte bine limbi străine îşi găsesc cel mai uşor de lucru, iar în cazul în care printre limbile vorbite se numără şi una exotică (finlandeza, ebraica, araba etc.), salariul creşte cu 100 - 200 de euro faţă de cel primit de o persoană care cunoaşte engleza sau franceza.
Cele mai multe posturi sunt în localităţi - mari centre universitare: Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj.
Târgul virtual este deschis până la 15 august, la adresa www.hipo.ro, iar până acum au fost aplicate aproximativ 10.000 de CV-uri pentru cele peste 200 de joburi. .