Prima discuţie o purtăm cu o doamnă care vinde prosoape de bucătărie. Zice că sunt ieftine. Negocierea decurge ca la piaţă. În acest timp, de la tribună, Emil Boc laudă centrul comercial abia deschis şi-l compară cu cele similare din Occident: "Românii nu mai trebuie să meargă la Londra sau la New York să vadă un oraş chinezesc, îl vor avea aici în Bucureşti".
Reporter: Cât costă un prosop?
Comerciant: 6.500 (65 de bani n. red).
R: Vindeţi şi la bucată, deci.
C: Depinde câte vreţi? Sunt 12 la pachet.
R: Sunt bune. Ne mai ştergem în maşină cu ele.
C: Opt lei sunt. Restul e doi lei. Vă dau un şorţ de doi lei?
R: Ce să facem cu el?
C: Nu aveţi neveste?
R: Bon fiscal ne daţi şi nouă?
C: Femeia întoarce capul râzănd.
R: (insistăm) Bon?
Femeia refuză să mai stea de vorbă cu noi.
"Ai bon fiscal?" Vă ofer o pungă!
"Sunt convins că Chinatown va fi un punct de atracţie turistică şi pentru români şi pentru europeni, şi toţi cei care iubim stilul de viaţă chinezesc şi produsele chinezeşti", îşi continuă premierul discursul. Şi noi ne îndreptăm spre o măsuţă unde un chinez a expus la vânzare câţiva adidaşi de calitate îndoielnică. Nu vorbeşte aproape deloc româneşte, ne arată preţurile pe un calculator. Marfa e aruncată în spate, în cutii nedesfăcute.
Reporter: Cât sunt teneşii?
Comerciant: Ăştia? 90 de lei (de fapt vrea să spună- 9 lei n.red)
R: Scrie acolo (n.r- pe calculator) că nu înţeleg.
C: Ăsta ?
R: (îi arătăm încă o pereche) 14 lei merge?
C: Asta mari 16 lei.
R: Mărimea 44 ai?
Chinezul se îndepărtează şi începe să rupă pachetele în căutarea mărimii 44. După câteva minute se întoarce victorios cu mărimea cerută.
R: Care e ultimul preţ, că ne-ai făcut cinci preţuri până acum?
C: 16 lei.
R: Bon fiscal ai?
Chinezul dă senzaţia că nu în
