Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo a găsit soluţia să-l ia pe Luchin fără să aibă nevoie de acceptul lui Poli Timişoara! Îl cumpără de la impresar

Publicat in Pro Sport, marți 19 iulie 2011 · ·

Inactivi până în prezent pe piaţa achiziţiilor, fiind preocupaţimai mult de reechilibrarea balanţei contabile, şefii dinamovişti augăsit timp şi pentru a-i aduce lui Ciobotariu întăririle dorite.Cum ofensiva este capitolul forte în "Groapă", roş-albii au pusochii pe Srdjan Luchin, apărătorul de 25 de ani al lui PoliTimişoara.

Srdjan Luchin este fundaşul pe care dinamoviştii îl ţintesc demultă vreme, mai ales că acesta poate asigura atât centrul, cât şiflancul drept al apărării. Verdictul dat ieri de TAS în defavoareaTimişoarei, clubul la care fundaşul a jucat în sezonul trecut, avenit ieri pentru a înlesni achiziţionarea acestuia.

Cedatîn contul unei datorii de 700.000 de euro

Situaţia lui Luchin însă este una interesantă, dar explicaţia esimplă. Deşi ANAF Timiş a pus sechestru pe 25 de jucători ai"violeţilor", inclusiv pe Zicu şi pe Alexa, care au plecat întretimp, apărătorul dorit pe Dinamo nu se afla pe această listă!

Totul pentru că Timişoara avea o datorie de peste 700.000 deeuro către impresarul fotbalistului, Cristea Opria, iar drepturilefederative ale lui Luchin au fost cedate în contul acestei datoriicătre agent. În această situaţie, şefii lui Dinamo au negociatdirect cu Opria! Ultimele detalii vor fi puse la punct la finalulsăptămânii, când Cristi Borcea se va întoarce în România,acţionarul fiind şi cel care s-a ocupat personal de aceastăafacere.

Bărboianu şi Găman,ziua Z

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor a FRF are programatazi un termen de judecată important. Membrii acestei comisii vor daverdictul în cazul "Bărboianu - Găman", în care cei doi fundaşi aiUniversităţii Craiova vor să le fie anulat contractul pe care-l aucu oltenii. Dacă aceştia vor primi un răspuns pozitiv, vor semnaaproape sigur contracte cu Dinamo, unde au jucat şi în returulsezonului trecut.

Cuochii pe Varazdin şi Iskra

Dinamoviştii

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, duminică, în București, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor / Evenimentul va începe la ora 10:00

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O ceremonie militară şi religioasă are loc, duminică, la Monumentul Eroilor Aerului, cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Vor evolua aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Ro

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 11 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°