Comisia Europeană a trimis solicitări de informații către douăzeci de state membre ale UE, printre care și România, care nu au notificat încă măsurile adoptate pentru implementarea în întregime, prin legi naționale, a noilor norme din domeniul telecomunicațiilor.
Termenul stabilit de Parlamentul European și de Consiliul de Miniștri al UE pentru punerea în aplicare a noilor norme a fost 25 mai 2011. Solicitările de informații iau forma unor scrisori de punere în întârziere în cadrul procedurilor UE în constatarea încălcării obligațiilor.
Noile norme acordă întreprinderilor și consumatorilor noi drepturi în ceea ce privește telefonia, serviciile mobile și accesul la internet. Printre acestea se numără dreptul consumatorilor de a schimba operatorul de telecomunicații într-o singură zi, fără a-și schimba numărul de telefon, dreptul la mai multă transparență în ceea ce privește serviciile oferite clienților și o mai bună protecție a datelor cu caracter personal înregistrate online.
Noile competențe de supraveghere conferite Comisiei Europene și noile competențe de reglementare acordate Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) vor spori certitudinea în materie de reglementare și vor ajuta operatorii de telecomunicații să se dezvolte în cadrul unei piețe unice paneuropene a telecomunicațiilor.
Punerea în aplicare în mod rapid și consecvent a acestor norme este o prioritate a Agendei Digitale pentru Europa. Totuși, deși procedurile legislative sunt în curs în toate statele membre ale UE, iar majoritatea statelor membre a informat Comisia în privința unor măsuri de punere în aplicare, doar șapte state membre (Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Malta, Suedia și Regatul Unit) au notificat Comisiei faptul că au pus în aplicare în întregime noile norme.
Celelalte douăzeci de stat