Waihnin Pwint Thon şi-a văzut pentru prima dată tatăl printre zăbrelele închisorii. Avea numai 4 ani. Au marcat-o cătuşele de la mâini şi cămaşa de deţinut. Abia dacă a putut să îi atingă degetele. Fusese arestat pentru implicare în organizarea protestelor antiguvernamentale din 1988. Astăzi, se află din nou în închisoare pentru un protest paşnic, din 2007. A fost condamnat la 65 de ani şi 6 luni de temniţă. Waihnin Pwint Thon nu ştie dacă îl va mai vedea vreodată. Suferă de o boală de inimă, dar autorităţile refuză să îl trateze. Doar o altă modalitate de a-i frânge voinţa de rezistenţă.

De peste 40 de ani, Birmania, aflată în sud-estul Asiei, este o ţară condusă de o juntă militară. Nu există niciun fel de libertăţi sau drepturi ale omului. Pe fiecare stradă te simţi urmărit. Nu ştii niciodată ce te aşteaptă după colţ. „Dacă ne-am afla în Birmania şi am fi descoperiţi că realizăm un simplu interviu am fi pe loc arestaţi. De fapt, oamenii trăiesc ca într-o închisoare. Ţara mea este o închisoare controlată de armata generalilor. Conversaţiile sunt monitorizate. Frica s-a strecurat în gândurile noastre şi a pus stăpânire pe noi. Aşa trăim 24 de ore din 24.“

În estul Birmaniei, purificarea etnică a devenit o normalitate. În ultimii 15 ani, mai mult de 3.500 de sate au fost rase de pe faţa pământului. Este un dezastru umanitar care îl depăşeşte pe cel al Darfurului. Celor de altă etnie le sunt confiscate casele, uneori satele le sunt arse, iar femeile şi copiii sunt transformaţi în „căutători de mine“. De cele mai multe ori sunt ucişi, fiind pur şi simplu aruncaţi în aer. Sunt atrocităţi care se întâmplă aproape zilnic. Totodată, violul este o armă a regimului folosită discreţionar pentru a-i intimida pe cei ce se revoltă împotriva guvernului. „Acestea nu sunt acţiunile unui regim care va aduce democraţia, ci actele unor criminali brutali care nu vor renu