În proaspătul Raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) Justiţia din România este văzută prin ochelari cu multe dioptrii.

Sunt de cal şi desluşesc acea realitate abstractă pe care UE şi-o doreşte în România. E drept, în Raport se face vorbire despre „angajamentul Justiţiei" şi despre „voinţa politică" în eficienţa luptei împotriva corupţiei. Dacă experţii europeni ar fi ţinut însă cont şi măcar de unele dintre investigaţiile presei româneşti, ar fi fost inevitabil ca MCV să nu înregistreze, fie şi în aluzii voalate, imixtiuni politice în actul de justiţie. Mai ales că, în timp ce experţii de la Bruxelles lucrau de zor la „draftul" raportului, procurorul-şef al DNA, Daniel Morar, şi secretarul general al ANI, Horia Georgescu, răcneau ca din gură de şarpe că se războiesc tocmai cu presiunile politice. Ceea ce nu aflăm din Raportul MCV redactat parcă la patru mâini de legendarul cuplu Macovei-Frattini este că vârfurile DNA, ale Parchetului General, ANI şi ANAF, cu concursul unei părţi a presei ce îmboboceşte în preajma dejecţiilor, s-au înfrăţit de ani buni într-o forţă de reacţie rapidă a cărei primordială misiune e compromiterea publică pe durate nedeterminate a unor oponenţi ai regimului Băsescu. Ceea ce dl Băsescu visează noaptea, instituţiile respective aplică la lumina zilei, confecţionând dosare concordante, ca un făcut, cu dispoziţia şi ţâfnele politice ale liderului de la Cotroceni. Ultimul exemplu ar fi faultul preventiv al DNA la UDMR. Cel mai degradant scandal din justiţia românească postcomunistă a fost însă parafat de procurorul general Laura Codruţa Kövesi, care a hotătât că frauda masivă, în văzul unei ţări întregi, şocantă prin neruşinarea ei, la Legea pensiilor a fost, de fapt, legală. O astfel de hotărâre ne întoarce în timp, chiar înainte de '89, şi pune în termeni primejdioşi însăşi ideea de stat de d