Instanţa supremă a fotbalului european a confirmat deciziile interne ale procesului de licenţiere. Valurile sentinţei de la Lausanne, definitivă şi irevocabilă, se înalţă la cote caracteristice geografiei morale în care se situează fiecare club în parte. Oradea rămâne pe loc, în halta aspiraţiilor de promovare, aşteptând trenul ur­mă­tor. Aşadar, doar regrete de pa­sa­ger întârziat. Pentru Universitatea Cra­iova, fractura licenţierii trece în nesimţire. Starea comatoasă în care se află clubul surclasează această ultimă lovitură. Adrian Mititelu s-a dovedit a fi microbul perfect pentru olteni. Bistriţenii au reacţia de nepu­tin­ţă a amărăşteanului sadea, care n-are la el nici de-o felie de pâine. Suma derizorie pentru care Gloria a plătit cu retrogradarea stârneşte regrete chiar şi în rândul celor nelegaţi cumva afectiv de echipă. Îmi pare sincer rău pentru Jean Pădureanu, cel care îşi duce crucea cu demnitate. Steagul agitaţiei maxime flutură avântat doar la Timişoara. Bolova­nul patronal are aici greutatea unei scufundări convingătoare. El, bolovanul patronal, a colaborat exemplar cu gravitaţia. Dar pozează, la derută, în victimă inocentă doar pentru a se salva de furia suporterilor timişoreni.

Marian Iancu a dus de râpă Politehnica Timişoara pe proprie răspundere. Iar acum declară ritos că refuză să mai investească într-o asemenea mocirlă de fotbal. Şi mai zice flotantul de la Timişoara: „Eu am atins maximum în fotbal fără să ies pătat”. Mincinoasă oglindă mai are nenea Iancu. Fiindcă, până la un moment dat, tocmai el, revoltatul teatrului prost, părea să fie unul dintre cei mai performanţi înotători prin mocirla fotbalului. Situaţie din care, evident, n-avea cum să iasă pătat. Fiindcă era totuna cu pata în sine. Şi în privinţa performanţelor are vizi­u­ne absolut originală domnul Iancu. Domnia sa pretinde că a atins maximum în fotbal. Da! Dar în proba in