- Diverse - nr. 827 / 20 Iulie, 2011 Mai nou, romanii considera ca aurul este cea mai sigura investitie, care isi pastreaza valoarea, ba chiar aduce castig pe termen mediu si lung. Si au dreptate, intrucat, in timp ce francul elvetian a atins un nou maxim istoric de 3 lei si 69 de bani, euro s-a mai domolit putin, la 4 lei si 27 de bani. In schimb, aurul urca in cotatii. Saptamana trecuta atinsese un maxim de 153,9 lei/ gram. Pana sa ajunga la acest maxim, afirma "Gandul”, pretul aurului a crescut zece sedinte consecutive, cea mai indelungata perioada de ascensiune din ultimii 40 de ani. Cresterea a inceput cu doua saptamani in urma, odata cu revenirea temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, iar pretul aurului a inceput sa bata noi recorduri saptamana trecuta, din cauza impasului dintre administratia Obama si Partidul Republican privind planurile de reducere a deficitului bugetar si ridicarea plafonului datoriei de stat. "Financiarul” sustine, insa, ca, in termeni reali, pretul aurului este inca departe de recordul de 835 de dolari per uncie, stabilit in luna ianuarie 1980, echivalentul a 2.400 de dolari per uncie in prezent. Pe de alta parte, in opinia publicatiei "Capital”, pretul aurului nu se va opri la 1.600 de dolari pe uncie, iar trendul ascendent al aurului va continua atata timp cat economiile nu vor trece de pericolul intrarii in faliment din cauza deficitelor bugetare foarte mari. Faptul ca aurul si francul elvetian au statutul de "refugii” pentru investitori, nu mai reprezinta nicio surpriza, sustine "Adevarul”, care mai afirma ca, in timp ce aurul si francul elvetian au atins noi recorduri, euro si dolarul s-au depreciat. Contextul global a schimbat lista "refugiilor“ preferate de investitori. Bancnotele isi pierd valoarea. Aurul e "in carti”! M.C. - Diverse - nr. 827 / 20 Iulie, 2011 Mai nou, romanii considera ca aurul este cea mai s