Sfântul Ilie provoacă tunete, traznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In această zi, merele (fructele lui Sfântul Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfintite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
De Sfântul Ilie, românii işi aminteau si de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care il scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.
Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbatori calendaristice, cuprinde şi practici de pomenire a morţilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.
Se credea că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita “retezatul stupilor“. Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, îmbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari “e mai
