Îmi aduc aminte, la începutul anilor 2000 a fost o mare controversă legată de căruţe. Cu sau fără coviltir, un cal sau doi cai putere, săptămâni întregi televiziunile se întreceau să difuzeze raziile poliţiei la intrările în oraşe. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Şi pe şoselele principale desigur, fiindcă despre autostrăzi numai de bine şi abia spre zilele noastre s-a putut face vorbire despre o diferenţă semnificativă faţă de eterna şi fascinanta A1, celebra Bucureşti- Piteşti. Aşadar, aparatele de filmat şi blitz-urile au imortalizat filtre executate ca la carte, cu mâna dusă ostăşeşte la cozoroc, urmată, de mormăiala tradiţională "Să trăiţi, sunt (era să zic tovarăşu’, gradu’) agent principal Cutărescu, ia prezintă matale actele la control". Speriat la început, căruţaşul spunea că n-are, că s-a grăbit, că-i atelajul primit ca zester de la socru’su. Apoi, pe măsură ce reportajele continuau, posesorii de bidivii prindeau tot mai mult curaj răspunzând în doi peri că d-aia nu merge economia României, fiindcă nu sunt lăsaţi ei să muncească. Un lucru reieşea, însă, fără nici o excepţie, din procesele verbale de constatare. Acela că mârţoagele şi căruţele trase de ele circulau fără lămpaşe de semnalizare! Nici o vorbă despre faptul că ne pregăteam să intrăm în Europa şi la noi circulau căruţele prin oraşe precum telegondola lui Mazăre acum. Problema nu era că există, ci că nu erau laminate corespunzător.

Despre toate acestea mi-am adus aminte urmărind odiseea furtului de focoase din marfarul de Giurgiu. Toată lumea a tăbărât pe subiectul "hold-up" şi nimeni pe problema principală. Ce era cu aceste lăzi cu armament traversând jumătate de ţară? Facem noi un astfel de export? Şi dacă da, ce alte "componente" mai trimitem la fraţii de peste Dunăre? Eu unul nu m-am mai mirat aşa de când am aflat că România este una dintre principale ţări exportatoare de bana