Scandalul de pe strada Mihai Eminescu 6, dintre un clan de rromi și un proprietar care refuză să plece din clădire scoate la iveală lucrurui extreme de interesante. Vladimir Cârpaci, zis Pipi, a încercat să-și izoleze casa cu bani de la Guvern, profitând de programul naţional de reabilitare termică a blocurilor.
Vila de pe strada Mihai Eminescu din Timişoara are cinci apartamente. Patru dintre ele aparţin clanului de rromi, iar unul lui Florin Ciobănescu. Acesta din urmă a refuzat să facă târgul şi să plece, astfel că au început şi conflictele. Ţiganii au început să facă diferite lucrări, dar Ciobănescu nu a fost de acord. De asemenea, rromii au înfiinţat şi o asociaţie de proprietari pe clădire, lucru cu care Ciobănescu din nou nu a fost de acord.
CLICK PE POZE pentru FOTOGALERIE cu casa din centru pe care vor să pună mâna ţiganii
Următorul pas făcut de ţigani a fost depunerea unei cereri la primărie pentru introducerea casei în programul de reabilitare termică cu bani de la Guvern. „Am zis, hai să profităm de faptul că există un program naţional, iar asociaţia să solicite fonduri pentru termoizolarea clădirii. În programul naţional nu spune că se fac doar blocuri. După aceea am aflat că sunt bani puţini şi prioritate au blocurile”, a spus Constantin Vişan, sfătuitorul din umbră al lui Vladimir Cârpaci. Printr-o adresă transmisă asociaţiei, reprezentanţii primăriei îşi exprimă refuzul faţă de cerere, arătând că în program sunt doar blocurile de locuinţe.