După optimile de finală, la BCR Open Romania rămân în competiţie patru românce. Primele trei favorite (Simona Halep, Irina Begu şi Sorana Cîrstea) şi marea surpriză, Alexandra Cadanţu s-au achitat impecabil de datorie şi au învins pe terenurile de la Academia de Tenis Herăstrău. După optimile de finală, la BCR Open Romania rămân în competiţie patru românce. Primele trei favorite (Simona Halep, Irina Begu şi Sorana Cîrstea) şi marea surpriză, Alexandra Cadanţu s-au achitat impecabil de datorie şi au învins pe terenurile de la Academia de Tenis Herăstrău.
Alexandra Cadanţu (21 de ani, 152 WTA) a stabilit deja, la Bucureşti, cea mai valoroasă performanţă a carierei, calificarea între primele opt jucătoare la o competiţie dotată cu premii de 100.000 de dolari. Ea a învins-o (6-3, 6-4) pe cehoaica Renata Voracova (130 WTA, cap de serie 8). Ambiţioasă, tenace, concentrată, bucureşteanca arată că saltul în clasamentul WTA reuşit în ultimul an nu e deloc întâmplător. “Este una dintre cele mai mari victorii din cariera mea. În ultima perioadă, am muncit mult mai mult, am fost mult mai serioasă, m-a ajutat mult şi antrenorul meu, Bogdan Popovici, care se străduieşte şi stă cu mine la fiecare antrenament, în fiecare zi câte şase ore pe teren. Am făcut mai multă pregătire fizică şi cred că asta a dat roade”, a declarat Alexandra.
În sferturile de finală, Cadanţu o va întâlni pe Simona Halep, care a fost pusă la încercare de Lenka Jurikova, o slovacă venită din calificări, de care a dispus cu 6-1, 7-6 (5). “Am jucat bine în primul set. În al doilea m-am deconcentrat un pic şi nu am reuşit să fac un joc care s-o încurce. La 1-1 a fost un game lung. De acolo m-am enervat un pic, am pierdut următorul game şi tot aşa. A fost foarte greu pentru că intrasem în stilul ei; joacă foarte plat şi iute. Dar mă bucur că am terminat în două seturi”, a spus Halep.
Şi Irina Begu a