Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la lucrările de la pasajul suprateran

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 iulie 2011 ·

Constructorul a reuşit să devieze canalizarea care traversa kilometrul zero al oraşului şi va avea front de lucru la pasaj

Lucrările la pasajul suprateran care va traversa kilometrul zero al Craiovei se vor înteţi începând de astăzi, după mai bine de trei luni în care constructorul, pe lângă munca la obiectivul în sine, s-a „luptat“ şi cu canalizările, şi cu cablurile din subteran. Ieri ,s-a reuşit devierea canalizării pe un nou tronson, iar acum muncitorii au front de lucru la pasaj.

„Astăzi la prânz (ieri - n.r.) s-a terminat cu devierea canalului pe noul tronson, Universitate - giratoriul din Valea Vlăicii. Asta înseamnă că nu o să mai curgă apa spre Brestei pe vechiul canal, ci pe cel nou, prin ţevile care s-au băgat în pământ şi care sunt din fibră. Cele vechi aveau 60 de ani şi erau din beton, iar acum putem spune că, pe acest tronson, nu o să mai fie probleme legate de avarii“, a precizat Laurenţiu Diaconu, manager de proiect la pasajul suprateran.

„De acum putem spune că avem front de lucru să muncim la pasaj şi nu o să mai existe nici un fel de impediment. Canalul trecea prin mijlocul pasajului, însă acum putem să forăm liniştiţi“, a adăugat Diaconu. În paralel cu forările vor începe şi lucrările de deviere a reţelelor de telecomunicaţii. Acestea cad în sarcina SC Teleconstrucţia SA - sucursala Craiova, conform anunţului de atribuire făcut de primărie, valoarea contractului fiind de aproape 36.000 de lei.

Picioarele podului apar la jumătatea lunii august

Forările pentru cele două picioare ale pasajului care se vor afla în intersecţia de la kilometrul zero au început de ceva timp, însă cofrajele se vor vedea abia la jumătatea lunii august. Iniţial, după graficul de lucrări, picioarele podului trebuia să se vadă la sfârşitul acestei luni, dar vechea canalizare, care s-a spart de două ori din cauza debitului şi a ploi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 48 minute
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum o ora
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°