\"Evenimentul zilei\" a testat, în premieră, pe drumurile din România, noua versiune – ajustată estetic şi completată tehnologic – a celui mai bine vândut SUV din import pe piaţa autohtonă. Sursa: EVZSursa: VW
1 /.
Volkswagen Tiguan nu este nici cel mai ieftin (se putea?), dar nici cel mai scump SUV compact fără aere premium prezent în România. Este însă, indiscutabil, cel mai bine vândut model din categoria autoturismelor de import care pot fi conduse – fie şi doar de poftă – în offroad.
Potrivit datelor APIA, în primele cinci luni ale anului, au fost comercializate aproape 3.000 de SUV-uri străine noi. Întâmplător sau nu, Tiguanul este răspunzător pentru mai bine de 10% din vânzările segmentului.
"Evenimentul zilei" a testat, în premieră, pe drumurile din România, cea mai nouă versiune Tiguan, cea ajustată estetic, garnisită tehnologic şi prezentată, în premieră, la Salonul Auto de la Geneva din luna martie.
Cele mai notabile diferenţe – comparând cu maşina apărută în 2007 – pot fi observate la exterior, acolo unde a fost implementat noul cod de design al mărcii (cel care lipseşte, în acest moment, doar din gama Passat CC). La interior, numai experţii şi fanii înrăiţi ar putea remarca, fără să se scarpine în creştet, schimbările.
Zestre bogată de dotări
Noua gamă Tiguan vine cu o zestre frumoasă de dotări noi faţă de ceea ce oferea până anul acesta, dar, mai tot timpul, sub forma unor opţionale deloc ieftine. Prin tre ele: DCC – suspensii adaptive, Fatigue Detection – sistem de detectare a gradului de oboseală a şoferului, similar cu ceea ce oferă Mercedes-Benz, şi Park Assist – identifică un spaţiu de parcare suficient de mare şi ghidează maşina către acesta (şoferul trebuie să acţioneze doar pedalierul).
La drum, Tiguanul se comportă, practic, ca un Golf puţin mai mare. Ca adevăratul