Tot uităm să vorbim despre unele lucruri oarecum importante. Planuri diverse de privatizare sau privatizări-cheie aflate în curs (Petrom). N-am vorbit prea mult nici măcar despre amărîtele de teste de stres aplicate băncilor europene şi rezultatele lor de săptămîna trecută. Sînt totuşi cîteva bănci care n-au trecut testul şi sînt prezente în România.

Să ne înţelegem. Cînd spun “vorbim”, mă refer mai ales la televiziuni şi alte surse puternice de informare. Că aşa prin colţuri se mai publică cîte ceva. Şi cînd mai spun “vorbim” mai înseamnă abordarea ceva mai complexă a subiectului. Un exemplu recent e “Roşia Montană”. La televizor vedem doar reclama pro-exploatare, dar de ce nu se fac dezbateri cu ambele tabere? Pentru că simplul dialog se pare că e periculos.

Dar nu vreau decît să vă pun o întrebare. Despre ce nu vorbim destul? Daţi-mi teme care vă par ignorate, că de propriile mele indignări m-am săturat şi eu. Şi promit să le abordez cu modestele mele mijloace sau măcar să le ţip şi eu mai tare, la rîndul meu.

Vă recomand şi un articol al lui Vasile Ernu care constată războiul metaforic pe care o elită îl duce cu o masă imensă de cetăţeni. Războiul civil în România este unul anti-metaforic. Aş adăuga pe lîngă exemplele lui Ernu, felul metaforic în care comunică uneori instituţii puternice financiare (Isărescu are o serie de metafore celebre). Jos estetizanţii, aşadar.

De ce atîtea medafore?

De foarte mult timp discursul public şi mai ales cel politic nu a mai fost invadat de atîtea metafore politice. Sînt foarte puţine cazuri în istoria modernă a României în care problemele şi soluţionarea lor s-au transformat în metafore şi îndeplinesc această funcţie. Mai grav e că am transformat chiar adevărate instituţii ale statului în metafore. În general acest tip de discurs proliferează în perioade de mare confuzie şi criză şi mai ales în peri