Directorul Şcolii Generale Păltiniş a picat examenul de titularizare cu 3,60. Ioana Stefana Chirilă nu a vrut să facă vreun comentariu pe motiv că este în concediu.
Profesoara de engleză este director al Şcolii Generale cu clasele I-VIII din localitatea Păltiniş de la 1 septembrie 2010. Şefa Inspectoratului Inspectoratul Şcolar Botoşani a numit-o prin delegaţie pe această funcţie.
Citeşte şi:
Directoarea şcolii din Dimăcheni a luat 4,35 la titularizare!
Ioana Ştefana Chirilă a ratat examenul de profesor titular de limbă şi literatură engleză. Profesoara a picat examenul cu nota 3,60. „ Candidata a depus contestaţie", a spus Dan Cojocariu, inspector şcolar resurse umane IŞJ Botoşani.
Contactată telefonic, directoarea a refuzat să facă vreun comentariu." Nu mă mai deranjaţi. Sunt în concediu şi nu discut probleme de serviciu", a spus Ioana Ştefana Chirilă, directorul Şcolii Generale Păltiniş.
Primarul localătăţii Păltiniş se îndoieşte de pregătirea profesională a profesoarei. „ Nu ştiu câtă engleză ştie ea, dar eu nu mi-aş dat nici curcile să le înveţe carte. Anul trecut a luat 1,60 la titularizare şi a fost numită director de şcoală", a spus Costel Romanescu, primarul localităţii Păltiniş care consideră că suplinitoarea a fost numită politic pe această funcţie de conducere.
Ioana Ştefana Chirilă şi profesoara de franceză Petronela Zaharia din localitatea Dimăcheni sunt singurele directoare de şcoală din judeţ care nu sunt titularizate pe posturile din învăţământ. Aceasta din urmă a picat examenul cu 4,35 şi aşteaptă rezultatul contestaţiei.